Un tânăr din Turceni a băgat șapte oameni în spital

Şapte persoane au fost rănite, luni seara, într-un accident de circulaţie care a avut loc pe DN66, între Călan și Hațeg, în zona localității Bretea Streiului.

Un tânăr de 23 de ani, din oraşul Turceni, judeţul Gorj, este vinovat de producerea accidentului. Potrivit polițiștilor, tânărul nu a adaptat viteza la condiţiile de drum și a pătruns pe contrasens, unde a intrat în coliziune cu un autoturism condus de un bărbat în vârstă de 34 de ani, din judeţul Caraş-Severin.

În urma accidentului a rezultat rănirea celor doi conducători auto şi a cinci pasageri din cele două autoturisme. Unul dintre pasagerii răniţi se afla în autoturismul tânărului din Gorj.

Zece ambulanțe au intervenit la fața locului. Toate victimele, care au vârste cuprinse între 23 şi 48 de ani, au fost transportate la Spitalul Judeţean din Deva.

În cauză s-a întocmit dosar de cercetare penală pentru infracţiunea de vătămare corporală din culpă, a anunțat IPJ Hunedoara.

Vizualizări: 4,149

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Eveniment:

Citește și: