Un sindicalist a calculat ce sumă ar pierde un angajat CEO la pensie
Pensiile pentru angajații din industria energetică continuă să producă reacții. Liderul sindical Vasile Tivig a prezentat, pe pagina sa de socializare, trei situații de calcul care arată discrepanțele semnificative în cuantumul pensiilor pentru angajații de la Mintia, Turceni și Rovinari. Potrivit lui Tivig, aceste discrepanțe sunt rezultatul aplicării Legii nr. 197/2021 și ar conduce la pierderi financiare semnificative pentru anumite categorii de angajați. Simularea este făcută în contextul în care angajații din CEO se pensionează, pe moment, mai devreme cu 13 ani, dar fără beneficii.
„Pentru a înțelege toată lumea „ajutorul” PSD și PNL acordat minerilor și energeticienilor din CE OLTENIA și nu numai, vreau să vă prezint 3 situații de calcul, pentru un angajat care a muncit 33 de ani (19÷52 de ani), cu un salariu mediu pe economie (media celor 33 de ani)”, a transmis acesta.
În primul exemplu prezentat, Tivig ia în considerare situația unui angajat al Termocentralelor Mintia sau Paroșeni, sau al C.E. Hunedoara, care nu a beneficiat de condiții speciale sau superioare de muncă și care a lucrat timp de 33 de ani în condiții speciale conform Legii 197/2021. Potrivit calculelor liderului sindical, acest angajat ar avea o pensie de 4.984 RON, cu un stagiu total de cotizare de 49 de ani și 6 luni.
În schimb, situația angajaților de la Termocentrala Turceni, conform calculelor lui Tivig, arată o pierdere semnificativă în cuantumul pensiei. Aceștia ar fi "furați" cu 1.859 RON comparativ cu situația precedentă prezentată. Potrivit liderului sindical, acești angajați ar trebui să aibă o pensie mai mare cu 59,4%, iar stagiu total de cotizare ar fi de 12 ani și 9 luni.
În cel de-al treilea exemplu, Tivig ia în considerare un angajat din carieră sau de la Termocentrala Rovinari, care a lucrat timp de 19 ani în condiții deosebite și un an în condiții normale între 2001 și 2021, urmat de doi ani în condiții speciale după 2021. Potrivit calculelor prezentate, acești angajați ar fi pierdut 1.518 RON comparativ cu situația precedentă. Potrivit liderului sindical, acești angajați ar trebui să aibă o pensie mai mare cu 43,8%, iar stagiu total de cotizare ar fi de 6 ani și 5 luni.
Liderul sindical atrage atenția că aceste discrepanțe sunt cauzate de formula de calcul a pensiilor prevăzute de Legea nr. 197/2021, iar pierderea valorică în cazul acestor angajați este aproape dublă.