Un primar din Gorj speră ca CEO să redeschidă o carieră

O comisie de la Complexul Energetic Oltenia s-a deplasat săptămâna trecută în comuna Roșia de Amaradia la solicitarea primarului din localitate. Edilul a solicitat companiei redarea în circuitul agricol a terenurilor afectate de alunecările de teren precum și deschiderea unui nou perimetru de lucru pe izlazurile comunale. Marți, compania energetică a publicat planul de restructirare în care se arată că activitatea va fi redimensionată drastic.

Cu toate acestea, vizita comisiei de la Complexul Energetic Oltenia în fosta carieră de la Roșia de Amaradia i-a dat mari speranțe primarului care crede că activitatea minieră în zonă are șanse să se reia în viitor.

”Spre deosebire de alte întâlniri și discuții, am simțit deschidere din partea celor de la CEO față de zona noastră. Ideea și propunerea pe care eu le-am făcut-o ar fi să redeschidem un nou perimetru minier aici dacă tot este licență de exploatare pentru zona noastră. Putem să redeschidem cariera și va fi pe două izlazuri comunale din satele Seciuri și Stejar. Terenurile sunt în patrimoniul primăriei și nu ar mai fi nevoie de negocieri cu proprietarii. Eu cred că cei din CEO vor lua în calcul această variantă”, a spus Liviu Cotojman.

Edilul susține că s-au alocat și 20.000.000 de euro pentru redarea terenurilor afectate de fosta carieră în circuitul agricol. ”Am certitudinea că cei din conducerea Complexului Energetic Oltenia sunt interesați de Roșia de Amaradia, pentru că au alocat 20.000.000 de euro pentru refacerea ecosistemului ,dar și pentru redarea terenurilor afectate de minerit în circuitul agricol  pentru că oamenii asta vor chiar dacă primesc anual uzufruct. Ca să acopere groapa unde s-a excavat trebuie să deporteze și cam asta ar presupune deschiderea unei noi cariere în zonă”, a mai spus Liviu Cotojman.

Primarul de la Roșia de Amaradia a obținut și promisiunea că localnicii vor primi curând banii pentru uzufruct.

Galerie foto


Vizualizări: 2,033

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Economie:

Citește și: