Liderul FNME: Din păcate, am fost monedă de schimb
Complexul Energetic Oltenia a publicat pe site planul de restructurare actualizat, iar liderul FNME Dumitru Pârvulescu spune că economia județului va fi îngropată.
Liderul de sindicat, Dumitru Pârvulescu spune că situaţia este una gravă, întrucât economia judeţului va fi îngropată. De asemenea, Pârvulescu asigură că persoanele din sindicat vor fi apărate şi că se vor încerca soluţii şi pentru colegii noi: „E planul care este pliat pe PNRR. Unii şi-au asumat ca şi proiect de ţară PNRR-ul. A se vedea Drulă. Nu trebuie să mai mire pe nimeni că ne-au făcut binele acela cu Legea 197. Toate se leagă. Nu pot să mai spună băieţii ăştia frumoşi că au mâncat usturoi şi nu le mai miroase gura. Acum se vede de la o poştă. Acum o să vadă toată lumea. Viitorul companiei este dat de acest program. România s-a angajat prin PNRR să oprească energia electrică pe cărbune, că vor face sau nu vor face acele grupuri pe gaze, fotovoltaice, rămâne de văzut, în viitorul apropiat. Salariaţii rând pe rând ies la pensie, pentru că 80% din salariaţi vorbesc despre pensie, nu despre locul de muncă. Din punct de vedere sindical, trebuie să avem grijă de cei din sindicat, iar aceştia vor fi securizaţi. Prin acest program de pensionări şi la momentul în care se opreşte activitatea, există o ordonanţă şi avem promisiunea politicienilor că va fi modificată, în sensul că majoritatea colegilor vechi vor avea securizare, iar colegii noi vor fi reţinuţi, dar tot pe perioadă deteminată. Să îşi asume şi politicienii pentru că dumnealor au făcut acest program, dumnealor au făcut PNRR-ul. Din păcate, am fost monedă de schimb pentru ca România să primească nişte bani prin PNRR. Asta am fost. Au fost foarte isteţi. Într-adevăr, este un lucru extraordinar pentru colegii de acum, dar este un lucru care îngroapă activitatea economică din judeţul Gorj”.