Un influencer dă TikTok în judecată
Călin Donca este nemulțumit după ce TikTok i-a închis contul, având peste 650.000 de urmăritori, în urma scandalului legat de alegerile prezidențiale. Afaceristul brașovean îl susținea pe Călin Georgescu și postase mai multe clipuri în sprijinul acestuia.
TikTok a decis să blocheze sute de conturi suspectate de campanii electorale nesemnalate, în urma unei anchete autorităților, care au descoperit posibile nereguli în promovarea politicianului.
"Din câte am înțeles, au fost închise cam 300 de conturi, deci nu doar al meu. Pe motiv de campanie electorală", a spus Donca pentru Cancan.
Donca susține că nu a fost plătit pentru promovare, ci doar și-a exprimat opiniile personale. Acesta a anunțat că va da în judecată compania, considerând că i-au fost încălcate drepturile.
"Nimeni din România nu a dat TikTok în judecată. Companie mare, că nu ne punem rău cu ea. Și ce? Și dacă e companie mare îi las să-mi încalce drepturile? Nu am dezinformat, mi-am exprimat opinii proprii. Nu-mi închizi un cont cu 650.000 de urmăritori la care lucrez de trei ani de zile. Eu am respectat tot ce zic ei acolo și ei nu respectă ce scriu ei că ar trebui să respecte. În cazul ăsta i-am dat în judecată", susține omul de afaceri.
El compară situația cu un caz anterior în care avocatul său a avut câștig de cauză împotriva Revolut și promite să facă public cazul la nivel internațional.
"I-am dat în judecată și-n ziua următoare nu doar că au deblocat contul, ci și-au cerut public scuze. Păi a apărut în toată presa internațională că Revolutul închide conturi fără motiv. Și asta o să apară", a mai spus afaceristul.
Comisia Europeană a trimis pe 29 noiembrie companiei TikTok o cerere de informaţii în conformitate cu Actul Serviciilor Digitală (DSA), înainte de al doilea tur al alegerilor prezidenţiale din România, care ulterior nu a mai avut loc din cauza anulării scrutinului.
În această cerere de informaţii se menţionează că "în contextul alegerilor în desfăşurare din România, Comisia solicită TikTok să furnizeze informaţii privind modul în care a gestionat riscurile de manipulare a informaţiei. În special, Comisia îi cere TikTok să furnizeze informaţii detaliate privind modul în care a analizat şi a redus riscul de exploatare neautentică sau automată a serviciilor sale şi riscurile care decurg din sistemul său de recomandări."