Un fost pandur, marcat de drama unui fotbalist de la Jiul Petroșani
Mijlocașul echipei din Liga 3 CSM Jiul Petroșani Mihai Simoneac trăiește o dramă la începutul acestui an. De curând a descoperit că fetița sa, Rebeca, suferă de o boală cruntă: cancer. În ajutorul său a sărit şi fostul pandur Mihai Pintilii care a locuit o perioadă în oraşul din Valea Jiului.
Operația pe care ar trebui să o facă în afara țării costă peste puterile financiare ale familiei, 300 de mii de euro, astfel că pentru a strânge suma necesară care va da o șansă la viață fetiței are nevoie de ajutor.
Mesajul de ajutor lansat de Mihai Simoneac și familia sa nu a rămas fără urmări pentru că mai mulţi fotbalişti sau foşti jucători la Jiul s-au mobilizat. ”SĂ O SALVĂM PE REBECA! Este o luptă contra cronometru! Rebeca este o minune de copil! Rebeca poate fi copilul din sufletul fiecărui părinte! Până azi, umplea cu râsetul ei sufletele celor din jur. O boală nedreaptă, CANCERUL, a lovit trupul ei plăpând. O tumoră canceroasă retroperitoneală dreaptă, de dimensiuni foarte mari, localizată într-o zonă aproape imposibil de operat, cu metastaze extinse în organism. Singura ei șansă este o operație, în cel mai scurt timp, efectuată în străinătate. Costurile se ridică la suma de 300.000 euro, sumă ce poate fi strânsă doar împreună cu dumneavoastră. Nu uitați, pic cu pic se face strop, strop cu strop se face marea, de aceea vă rugăm să spuneți mai departe tuturor cunoscuților! Majoritatea avem copii și, știm, că viața noastră s-ar stinge fără ei! Când seara veți pune capul pe pernă, sufletul dumneavoastră va spune: „am dat o viață nouă unui suflet de înger!” Și, nimic nu e mai frumos decât a fi OAMENI, nu trecători!!!
O putem salva pe Rebeca în conturile:
RO87BTRLRONCRT0452108301, pentru tranzacțiile în RON;
Beneficiar, SIMONEAC MIHAI
RO37BTRLEURCRT0452108301, pentru tranzacțiile în EURO;
Beneficiar, SIMONEAC MIHAI
RO92BTRLGBPCRT0452108301, pentru tranzacțiile în LIRE STERLINE
Cont REVOLUT, RO43BREL0005506664920100, în RON, beneficiar SIMONEAC MIHAI
RO92BTRLGBPCRT0452108301, în lire, SIMONEAC MIHAI
Pentru transfer direct, prin aplicația BT Pay, numărul de telefon al beneficiarului este 0737969145, SIMONEAC MIHAI.
VĂ MULȚUMIM!”, este strigătul de ajutor al jucătorului de la Jiul Petroşani.
Printre cei care i-au sărit în ajutor lui Mihai Simoneac se numără atacantul echipei FCSB Claudiu Keșeru, dar şi fostul fotbalist de la Pandurii, Mihai Pintilii, portarul echipei italiene Lecce Alexandru Borbei, dar şi clubul Jiul Petroșani și suporterii săi.