Un europarlamentar își deschide birou la Târgu Jiu
Alin Mituța, europarlamentar al USR-PLUS, își deschide birou la Târgu Jiu. Mituța este de loc din Novaci. Biroul va fi deschis luni, pe strada Siretului, numărul 17.
Alin Mituța are 37 de ani, este licențiat în științe politice și relații internaționale. După terminarea studiilor a devenit funcționar european.
În 2016 a fost secretar de stat și director de cabinet al Prim Ministrului Dacian Cioloș.
În 2019 a candidat la alegerile pentru Parlamentul European pe lista Alianței USR PLUS. În Parlamentul European, este afiliat grupului Renew Europe și este membru al comisiilor pentru control bugetar (CONT), agricultură și dezvoltare rurală (AGRI) și membru supleant al comisiilor pentru afaceri constituționale (AFCO), dezvoltare regională (REGI), ocuparea forței de muncă și afaceri sociale (EMPL) și combaterea cancerului (BECA). De asemenea, este membru al delegației la Comisia parlamentară de asociere UE-Moldova (D-MD) și membru supleant al delegației la Adunarea parlamentară Euronest (DEPA).
Din 2021 face parte din delegația Parlamentului European la Conferința privind Viitorul Europei.