Un director din Gorj a învins ANAF. Definitiv!
Marin Ciumag, șeful Finanțelor Publice Gorj, a reușit, în instanță, să anuleze ordinul prin care a fost detașat la sute de kilometri distanță de casă.
Tribunalul Gorj i-a admis acțiunea, iar Curtea de Apel Craiova a decis, miercuri, 6 mai, să mențină hotărârea atacată. „Respinge recursul. Definitivă. Pronunţată prin punerea la dispoziţia părţilor prin grefa instanţei”, a hotărât instanța din Dolj.
Marin Ciumag a demonstrat, la sfârșitul lunii martie, că ordinul de detașare este „netemeinic și nelegal”, aducând în atenție inclusiv probleme medicale și de ordin familial.
Deși la Târgu Jiu exista un post vacant, pe care Marin Ciumag, aflat în pragul pensionării, putea să-l ocupe, șefii ANAF au decis să-l trimită tocmai la Galați.
Și fostul director adjunct Alin Ionel Goleanu a fost mutat la București. Presa a vuit pe acest subiect, vorbind despre răfuieli politice. Asta după ce s-a aflat că Ciumag și Goleanu au semnat un raport de control privind activitatea firmei Trefo, care aparține familiei deputatului PNL Gorj, Dan Vîlceanu.
Ciumag a revenit la șefia Finanțelor Publice Gorj, în schimb, Goleanu a pierdut definitiv procesul cu ANAF. Acesta face în continuare naveta în Capitală. El ocupă postul de șef administraţie adjunct Inspecţie fiscală în cadrul Administrației Fiscale pentru Contribuabilii Mijlocii București.
Fostul prefect Gheorghe Paraschivu, cel care l-a înlocuit pe Ciumag, a rămas trezorier șef.