Un cort de evenimente a luat foc în plină petrecere
Momente de panică la o pensiune din Vâlcea. Un cort de evenimente a luat foc și a ars ca o torță pe o suprafață de aproape șase sute de metri. 20 de persoane se aflau înăuntru și au fost salvate la timp.
Alarma s-a dat, miercuri dimineață, în jurul orei 4, în Râmnicu-Vâlcea. "Flăcările au cuprins elementele combustibile din PVC din componența cortului, propagându-se cu repeziciune pe întreaga suprafață de circa 600 de mp. a acestuia. Prin intervenția promptă a pompierilor, s-a reușit salvarea pensiunii situată în imediata apropiere și a turiștilor cazați în interior (aproximativ 20 de persoane), care au fost evacuați imediat ce s-a dat alarma.
Pe timpul intervenției, o femeie în vârstă de 45 de ani a inhalat fum, motiv pentru care salvatorii de la SMURD au evaluat-o medical, ulterior femeia refuzând transportul la spital", au anunțat pompierii vâlceni.
Din primele date, incendiul a pornit de la un scurtcircuit.