UE, încă șase luni de sancțiuni la adresa Rusiei
Consiliul Uniunii Europene a decis, miercuri, să prelungească până la 31 ianuarie 2018 sancţiunile economice care vizează anumite sectoare ale economiei ruseşti, potrivit unui comunicat al instituţiei europene.
Această decizie a fost luată ca urmare a informaţiilor prezentate de preşedintele Franţei, Emmanuel Macron, şi de cancelarul Germaniei, Angela Merkel, în cadrul Consiliului European din 22-23 iunie 2017, referitoare la punerea în aplicare a acordurilor de la Minsk.
Acest fapt a provocat reînnoirea sancţiunilor pentru o perioadă suplimentară de şase luni. Consiliul UE a oficializat această decizie prin procedură scrisă şi, potrivit regulii aplicabile tuturor deciziilor de acest tip, în unanimitate.
Sancţiunile au fost introduse iniţial la 31 iulie 2014, pentru o perioadă de un an, ca răspuns la acţiunile Rusiei de destabilizare a situaţiei în Ucraina. Măsurile au fost consolidate în septembrie 2014. Acestea vizează sectorul financiar, sectorul energetic şi sectorul apărării, precum şi domeniul produselor cu dublă utilizare. (M.F.)