UATAA Motru, în prăpastie. "Este complicat să mai poți interveni legal"

Uzina de Agent Termic și Alimentare cu Apă Motru pare să nu aibă soluții de redresare. Întrebat dacă uzina poate să fie sprijinită cu bani de la guvern, ministrul Finanțelor, Dan Vîlceanu, spune că acest lucru nu se poate realiza, pentru că nu a fost rezolvată problema certificatelor de CO2, data limită fiind 30 aprilie 2021.

Locuitorii din Motru riscă să rămână fără agent termic în plină iarnă și asta pentru că bani de la guvern nu vor ajunge la Gorj pentru salvarea UATAA. O spune că ministrul Dan Vîlceanu.

Acesta acuză administrația locală a orașului că nu s-a preocupat de cumpărarea certificatelor de dioxid de carbon.

”Au făcut o adresă către Ministerul Finanțelor. Ministerul Finanțelor nu are niciun fel de implicare în modul cum sunt gestionate fondurile pentru pierderile induse. Această atribuție o are Ministerul Dezvoltării, dar, dincolo de acest aspect, este foarte complicat să mai poți interveni legal cu fonduri la UATTA Motru. Anul trecut a fost primul în care certificatele de CO2 nu au fost achiziționate. În fiecare an la UATAA a existat această problemă, dar până acum s-a rezolvat. Această vină o are Primăria Motru. Ei trebuia să se ocupe  de certificatele acestea, să facă toate demersurile. Ei sunt în afara legii în momentul de față”, a spus ministrul de Finanțe, Dan Vîlceanu. În concluzie, uzina riscă să își închidă porțile, iar mii de oameni vor avea de suferit.

Conducerea UATAA Motru a fost însă numită cu susținerea PNL.

Vizualizări: 848

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Politică:

Citește și: