Tupeu incredibil al hoților
Trei femei și un bărbat au intrat sâmbătă în gospodăria unei femei din Jupînești, pentru a-i fura păsările din curte. Cei patru au intrat pe poartă, întrebând proprietara dacă are curcani de vânzare.
Femeia le-a solicitat să plece, spunându-le că nu are păsări de vânzare, dar cele patru persoane au insistat, alergând să prindă curcanii. „În momentul apelării la 112, persoanele în cauză au părăsit curtea locuinţei, au ameninţat apelanta cu acte de violenţă şi au părăsit locul faptei în direcţia comunei Jupîneşti, folosind în acest scop un autoturism, pe care îl parcaseră la poarta locuinţei. La nivelul judeţului, poliţiştii au constituit filtre, ocazie cu care autoturismul în cauză a fost identificat în trafic pe raza comune Bîlteni”, arată IPJ Gorj.
Cele patru persoane au fost identificate ca fiind un bărbat, de 53 de ani, care a condus autoturismul şi trei femei, două de 45 de ani şi una de 62 de ani, toţi din municipiul Craiova, judeţul Dolj. Ei au fost conduşi la sediul Poliţiei Rovinari pentru continuarea cercetărilor.
În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de tentativă la infracţiunea de furt calificat, cercetările continuând pentru stabilirea cu exactitate a stării de fapt.
Două dintre femei şi bărbatul au ajuns în arest pentru 24 de ore, după care au fost puşi sub control judiciar pentru o perioadă de 60 de zile. (A.A.)