Tunurile lui Ciurel, verificate de Cioloş

Verificările pe care Corpul de control al primului ministru le-a făcut săptămâna trecută la Complexul Energetic Oltenia sunt unele de amploare, susţin surse din companie. Iniţial s-a aflat că sunt verificate finanţările pentru sport şi contractele de energie, dar verificările sunt mult mai extinse. Un punct important se referă la modul în care CE Oltenia a preluat în anul 2013 grupurile pe gaz de la Brăila, în contul unor datorii. Grupurile nu au funcţionat niciodată, iar cei 300 de salariaţi au fost plătiţi degeaba. Este verificat şi modul în care a fost transferată Cariera Berbeşti la CET Govora.

Complexul Energetic Oltenia a pierdut zeci de milioane de lei prin preluarea grupurilor de la Brăila, operaţiune justificată de conducerea de atunci prin faptul că recuperarea creanţelor în valoare de 28 de milioane de lei pe care le avea asupra Termoelectrica era imposibilă altfel. În final, CEO a şters creanţele, 28 de milioane de lei, a mai plătit 8 milioane de lei în plus, iar în 2014 au fost calculate pierderi de 17 milioane de lei. Şi în 2015 au fost pierderi similare.
Un control al Curţii de Conturi la CE Oltenia arăta încă de anul trecut că marea afacere a administraţiei Laurenţiu Ciurel a fost o mare pierdere. Potrivit Curţii de Conturi, grupurile de la Brăila au înregistrat, de la preluare, 7 octombrie 2013 până la 31 decembrie 2014, o pierdere de circa 17 milioane de lei. Veniturile au fost de 4 milioane, iar cheltuielile de 21 de milioane de lei.


Cariera Berbeşti, dată în rate
Un alt subiect verificat de Corpul de control al premierului Dacian Cioloş este referitor la transferul carierelor Berbeşti Alunu de la Complexul Energetic Oltenia la CET Govora, realizat anul trecut.
Au fost astfel externalizaţi 1.100 de salariaţi, dar şi un important patrimoniu, dat în rate. CET Govora trebuie să plătească CEO în zece ani suma de 184 de milioane de lei, adică o parte din datoria pe care o are pentru cărbunele consumat şi neplătit în ultimii ani. Au fost scoase de la plată penalităţi de 43 de milioane de lei.

Tranzacţii, prin notariatul soţiei şefului DNA

Preluarea grupurilor energetice pe gaze de la Brăila şi transferarea carierei Berbeşti la CET Govora sunt cele mai mari tranzacţii făcute de Complexul Energetic Oltenia sub manageriatul lui Laurenţiu Ciurel. Coincidenţă sau nu, în ambele cazuri serviciile de autentificare au fost asigurate de notariatul Danielei Volintiru, pe sume care depăşesc suta de mii de euro. Este vorba de soţia adjunctului secţiei de combatere a corupţiei a DNA Central, Dănuţ Volintiru.
Complexul Energetic Oltenia a primit pe 2 martie 2015, de la notariatul Danielei Volintiru, în vederea achitării, o factură de 570.840 de lei, pentru servicii legate de transferarea Carierei Berbeşti către CET Govora. Anterior, presa locală a publicat un document din care reiese că notariatul Danielei Volintiru a primit 90.000 de lei pentru preluarea grupurilor de la Brăila. Ciurel are mai multe dosare la DNA care bat pasul pe loc, atât la structura centrală, cât şi la cea de la Craiova.

Vizualizări: 6,954

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Economie:

Citește și: