Tudoran: Noi, jucătorii, am jucat aici mai mult cu sufletul
Marcator al golului victoriei din meciul cu ASU Poli Timişoara şi unul dintre cei mai buni jucători de pe teren, George Tudoran a fost şi căpitanul echipei la acest meci. Tudoran se va despărţi de Pandurii în această vară şi a mărturisit că a rămas să joace pentru echipa oraşului său cu sufletul.
Căpitanul echipei, în absenţa lui Denis Brânzan care s-a confruntat cu probleme medicale, George Tudoran a vorbit după meci în numele său, dar şi al colegilor care au dat totul pe teren pentru salvarea matematică de la retrogradare. Golgheterul gorjenilor a precizat că el şi colegii au aruncat acum mingea în terenul conducerii pentru a rezolva şi problemele administrative pentru a salva echipa: „Ne doream să ne salvăm de la acest meci în primul rând şi noi acum nu mai avem probleme. Am aruncat mingea în terenul conducerii, care sperăm să rezolve problemele. Ne-am motivat singuri, erau carierele noastre în joc şi cred că în CV-ul oricărui jucător ar fi dat rău o retrogradare din punct de vedere sportiv. Dacă va fi din punct de vedere administrativ, nu mai este treaba noastră. Noi ne-am făcut treaba pe teren, toţi jucătorii împreună cu staff-ul”.
Tudoran a ţinut să amintească subtil conducerii şi de restanţele care le are către lotul actual, lăudând tinerii săi colegi pentru efortul depus în condiţii foarte vitrege: „Nu ştiu să găsesc cuvinte care să descrie ceea ce am realizat cu acest lot, fantastic şi fenomenal, nici nu ştiu cum să descriu munca pe care am depus-o în condiţii destul de grele. Am jucat foarte multe meciuri fără a primi bani, ştie toată lumea situaţia financiară care a fost aici. Noi jucătorii am jucat aici mai mult cu sufletul. Şi chiar şi eu am rămas la Pandurii cu sufletul, pentru că încă din iarnă aveam posibilitatea să plec undeva unde era mult mai bine. Dar mi-am dorit să rămân să ajut echipa aceasta să se salveze de la retrogradare după care voi pleca pe drumul meu”.
George Tudoran a semnat un contract cu Rapid încă din iarnă, dar a rămas la Târgu Jiu până în această vară să ajute Pandurii până la finalul sezonului.