„Troc” pentru o zi! Cafele plătite cu poezii la Târgu Jiu!

Acțiune inedită luni la o cafenea din centrul municipiului, care le-a oferit clienților săi câte o cafea gratuită, singura obligație a consumatorilor fiind să spună o poezie sau să îi scrie versurile pe un bilețel de hârtie. Nu a prea fost nimeni care să spună „nu” la o asemenea ofertă, toți cei care au dorit o cafea gratis descurcându-se, că doar nu degeaba s-a inventat proverbul cu românul care s-a născut poet.

„A fost odată ca-n povești, A fost ca niciodată, Din rude mari împărătești, O prea frumoasă fată” au fost, probabil, cele mai rostite versuri ale zilei de luni de către clienții care au trecut pragul cafenelei implicate în „operațiunea Poezia”. De fapt, luni a fost Ziua Internațională a Poeziei, iar un lanț internațional care distribuie cafea în mii de localuri din toată lumea a pus la bătaie un plan menit să le asigure clienților o cafea gratuită în schimbul câtorva versuri.

La Târgu Jiu nu s-a făcut coadă la cafenea, acțiunea desfășurându-se pentru prima dată, dar localul nici nu a stat gol, toți cei care i-au trecut pragul zâmbind și arătându-se dispuși să scrie câteva versuri dintr-o poezie pe care o știau sau care au folosit telefoanele mobile pentru a se „inspira”. Unul dintre barmanii localului respectiv, Ștefan, le-a spus clienților că au libertatea de a se „inspira” de pe internet dacă au nevoie de un mic „ajutor”, el menționând că dorința organizatorilor este de a-i face pe oameni fie și pentru câteva clipe să se gândească la o poezie, lucru care s-a și întâmplat, de altfel.

 ”Plugușorul fumătorului” contra „Zdreanță”

Oferta cafelei gratuite a fost valabilă atât pentru fumători, cât și pentru nefumători, mulți dintre clienții localului preferând să își bea cafeaua la terasă, în aer liber, fiindu-le greu să se desprindă de vechile vicii. Unul dintre cei care a preferat să rămână în interiorul cafenelei și să fie extrem de încântat de oferta localului a fost Liviu, un tânăr care s-a arătat dispus să își plătească singur cafeaua doar pentru că, pentru câteva clipe, a fost făcut să se gândească la o poezie. „Auzisem de câteva zile că a apărut Plugușorul Fumătorului, dar nu avusesem timp să îl citesc. E atât de bine făcut că după ce l-am citit, stând acum aici la cafea, m-a bine dispus și chiar i-am întrebat pe băieții de la bar dacă le pot plăti cafeaua pentru că eu o să le spun o poezie despre fumat. Eu sunt nefumător și chiar mi-a plăcut și treaba asta cu poeziile. Foarte interesant”, a spus Liviu.

Poeziile scrise de clienți pe formulare tipizate care aveau imprimate sigla firmei distribuitoare de cafea au fost inventariate ulterior, printre cele mai cunoscute versuri fiind cele ale lui Tudor Arghezi cu al său „Zdreanță”.

Vizualizări: 381

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Comunitate:

Citește și: