Tribunalul NU oprește greva minerilor
Tribunalul Gorj a respins marți cererea Complexului Energetic Oltenia, privind suspendarea grevei minerilor. "Respinge cererea de ordonanţă preşedinţială, ulterior modificată. Cu apel în termen de 5 zile de la comunicare, ce se depune la Tribunalul Gorj. Pronunţată în şedinţa publică din 15.01.2019, la Tribunalul Gorj", se arată în decizie.
Miercuri va mai fi un proces pe rol, prin care CE Oltenia cere ca greva să fie declarată ilegală. Inițial termenul a fost pentru joi, dar la cererea companiei energetice a fost mutat mai devreme cu o zi.
În aceste procese, CE Oltenia a dat în judecată câteva zeci de salariați, aleși nu se știe pe ce criterii, câtă vreme sunt circa opt mii de mineri în grevă.