Tratament contra căpușelor, la Târgu Jiu
Primăria Municipiului Târgu-Jiu va executa, în data de 01.06.2019, începând cu ora 05:00, un tratament contra căpușelor și populației larvare și adulte de țânțari, ce va fi realizat prin pulverizare aeriană (aviotratament).
Pulverizarea aeriană va avea loc în zonele cu vegetație abundentă precum și în zona râului Jiu. Acțiunea are drept scop reducerea densității insectelor în municipiul Târgu-Jiu și se desfășoară respectând normele sanitare specifice.
"Substanțele folosite la dezinsecție sunt avizate de Ministerul Sănătății și nu sunt dăunătoare oamenilor și animalelor. De asemenea, solicităm apicultorilor luarea măsurilor necesare pentru protejarea albinelor. Menționăm că acțiunea de pulverizare a substanțelor prin aviotratament se va executa doar în cazul în care condițiile meteo sunt favorabile", anunță Primăria Târgu Jiu.