Transalpina şi alte drumuri, închise din 2 noiembrie
Este ultimul week-end din acest an în care turiştii mai pot tranzita Transalpina! Cea mai înaltă şosea din România şi alte două drumuri din Gorj vor fi închise începând cu data de 2 noiembrie. Este vorba despre drumurile judeţene Runcu-Valea Sohodolului şi Schela-Hunedoara. O veste bună pentru şoferi este aceea că există posibilitatea de a fi ridicată restricţia de pe Defileul Jiului, începând de la 1 noiembrie.
Conducerea Secţiei Drumuri Naţionale Gorj a propus ca Transalpina să rămână închisă până pe data de 30 martie 2016. „Ne pregătim pentru iarnă şi pe Drumul Regelui. Au fost făcute procedurile pentru închiderea Transalpinei, am avut întâlniri şi cu reprezentanţii Inspectoratului Judeţean al Poliţiei. Transalpina va fi închisă începând cu data de 2 noiembrie 2015 şi până pe 30 martie 2016, existând posibilitatea de a fi prelungită această perioadă în condiţiile în care vom avea o iarnă grea. Duminică, împreună cu Poliţia Rutieră, vom verifica modul în care am efectuat semnalizarea şi vom întocmi procesul verbal pentru închiderea sectorului de drum”, a declarat Ion Tudor, şeful Secţiei Drumuri Naţionale Gorj.
Şi reprezentanţii Întreprinderii de Drumuri şi Poduri, din subordinea Consiliului Judeţean, au anunţat închiderea a două drumuri. „Pentru preîntâmpinarea unor probleme pe sectoarele de drumuri judeţene DJ 664 Schela - limita judeţului Hunedoara, între kilometrii 15-35 şi DJ 672 C Runcu - Valea Sohodolului - limita judeţului Hunedoara, între kilometrii 15-40, încadrate la nivelul IV de viabilitate, cu acordul Poliţiei Rutiere Gorj, circulaţia rutieră va fi închisă până pe data de 15 martie 2016”, a precizat Cornel Cimpoieru, directorul IDP. Începând cu data de 1 noiembrie pe toate sectoarele de drum se va monta semnalizarea rutieră specifică sezonului rece
Expiră restricţia pe Defileu
Restricţia pe Defileul Jiului expiră pe data de 31 octombrie, iar constructorul nu a solicitat o prelungire până în acest moment. „În condiţiile în care va solicita prelungirea restricţiei, constructorul trebuie să fie foarte bine motivat, să vină cu un grafic de execuţie bine pus la punct, să stabilim exact lucrările pe care le va efectua în această perioadă. Există posibilitatea ca restricţia să mai fie prelungită cu 15 zile, dar dacă nu va apărea nici un comunicat în acest sens, restricţia se va ridica începând cu data de 1 noiembrie”, a declarat Ion Tudor. Începând cu data de 1 noiembrie pe toate sectoarele de drum se va monta semnalizarea rutieră specifică sezonului rece.