Tragedie cu repetiţie: s-a înecat la podul de la Rovinari!

Faimosul pod de peste râul Jiu din zona de periferie a oraşului Rovinari tinde să capete faima tristă a podului din zona insuliţei de la Târgu Jiu, unde elevii se aruncau în apă cu doi ani în urmă pentru a-şi pune capăt zilelor. La podul de la Rovinari s-a produs ieri o tragedie pe care mulţi dintre cei prezenţi acolo o trăiesc aproape în fiecare an în luna iunie. Un tânăr de 18 ani s-a băgat în apa râului pentru a se scălda şi a murit înecat pentru că nu ştia să înoate. În urmă cu doi ani, pe 6 iunie 2011, un alt tânăr de 18 ani, din Rovinari, evident, a murit în acelaşi mod, în acelaşi loc, pompierii fiind nevoiţi să facă aceleaşi căutări şi să nu găsească trupul atât de repede pe cât şi-ar fi dorit, în încercarea de a salva o viaţă.

Petre Nicolcioiu nu ştia să înoate, dar nici nu a vrut să rămână „mai fraier” decât prietenii săi din oraş şi le-a dat acestora întâlnire pe malul râului pentru o partidă de scaldă. Amicii săi au intrat în apă fără nici un fel de grijă, fiind convinşi că şi Petre ştie să înoate. Nu a fost deloc aşa însă. „Noi l-am văzut că s-a dus în apă şi a ridicat mâinile în aer ca şi cum ar fi cerut ajutor, dar nu am crezut că se îneacă. Ne-am gândit că iese la suprafaţă repede, dar s-a scufundat şi dus a fost. Acolo e o zonă de curenţi foarte puternici” a spus unul dintre prietenii celui dispărut.

În câteva zeci de secunde alţi tineri de pe mal îl căutau deja la 100 de metri în aval şi nu îi găseau corpul. S-a întâmplat exact ca acum doi ani, numai că, atunci, după câteva ore, trupul celui înecat a fost găsit de pompieri după câteva ore de căutări în zona în care s-a şi scufundat în apă. Acum căutările s-au extins la câţiva kilometri în aval şi în zadar. Pompierii vor reveni şi azi pe apă, în speranţa că vor găsi corpul neînsufleţit, în caz de eşec al căutărilor fiind de aşteptat ca în zilele următoare cadavrul să fie scos la suprafaţă de apă, aşa cum se întâmplă de multe ori în astfel de situaţii.

Vizualizări: 226

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Eveniment:

Citește și: