Tradiţii şi superstiţii de Boboteaza și ce este bine să faci

Pe data de 6 ianuarie, credincioșii din întreaga lume sărbătoresc Boboteaza. „Arătarea Domnului” sau „Epifania”, cum i se mai spune, și ziua Sfântului Ioan, din 7 ianuarie, marchează sfârșitul sărbătorilor dedicate Nașterii lui Iisus Hristos.

Ziua de 6 ianuarie este foarte importantă pentru credincioșii catolici și ortodocși din întreaga lume şi reprezintă Botezul Mântuitorului în apele Iordanului. Boboteaza face parte din cele 12 sărbători creştine importante şi este menită să reamintească cele petrecute la apa Iordanului, înainte ca Iisus să păşească în viaţa publică.

Ajunul, adică ziua de 5 ianuarie, este o zi de post negru, la fel ca Ajunul Crăciunului sau Vinerea Mare dinaintea Paştilor. În această zi, preoţii merg la casele credincioşilor pentru a le aduce, prin stropirea cu apă sfinţită, binecuvântarea Sfintei Treimi. În ziua de Bobotează, în toate bisericile ortodoxe, cu puterea Duhului Sfânt și la rugăciunile preoților se sfințește Agheasma Mare. Apa sfinţită și luată de credincioşi nu se strică niciodată.

Sărbătoarea de Bobotează cuprinde, pe lângă sfinţirea apei, o serie de obiceiuri populare. Preoții merg la ape  cu câte o cruce. Mai mulţi bărbaţi se aruncă în apă, iar cel care va reuși să o găsească și să o aducă înapoi va avea noroc tot anul.

De asemenea, se spune că, în noaptea de Bobotează, fetele tinere trebuie să își lege de degetul inelar un fir roşu de mătase şi o rămurică de busuioc, pe care o pun sub pernă, și astfel își vor visa ursitul. Iar fetele care cad pe gheaţă în ziua de Bobotează, conform tradițiilor populare, se vor mărita în acel an.

O altă tradiție spune că în ajunul Bobotezei, în casele românilor, se pregăteşte o masă asemănătoare cu cea din Ajunul Crăciunului. Sub faţa de masă se pune fân sau otavă, iar pe fiecare colţ se pune câte un bulgăre de sare. Iar cele 12 feluri de mâncare care trebuie să se regăsească pe această masă sunt: coliva, bob fiert, fiertură de prune sau perje afumate, sarmale umplute cu crupe, borş de „burechiușe” sau „urechiuşele babei” (fasole albă cu colţunaşi umpluţi cu ciuperci), borş de peşte, pește prăjit, plăcinte de post umplute cu tocătură de varză acră sau plăcinte cu mac.

.O altă tradiție spune că la Bobotează nu se spală rufe, sunt interzise certurile și nu se dă nimic cu împrumut.

Vizualizări: 7,778

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Timp liber:

Citește și: