Tinere lovite de o mașină condusă de un minor băut

Un accident mai puțin obișnuit a avut loc miercuri, 23 august, pe un drum din Turceni. Două tinere de 14 respectiv 23 de ani au fost acroșate de o mașină, șoferul fugind de la locul accidentului.  Acesta este minor, nu are permis, era băut, conducea o mașină neînmatriculată și a fugit de la locul accidentului.

IPJ Gorj explică într-un comunicat cum s-a întâmplat totul: "Un tânăr, de 17 ani, din oraşul Turceni, în timp ce conducea un autoturism neînmatriculat, din direcţia Turceni către Borăscu, a pierdut controlul volanului şi a intrat în două autovehicule ce se aflau parcate  în afara parţii carosabile lângă biserica din satul Stolojani. În urma impactului au fost acroşate două tinere, de 14 respectiv 23 de ani, din comuna Plopşoru care se aflau lângă autovehiculele parcate, ulterior tânărul şi-a continuat deplasarea, la volanul autoturismului, părăsind locul accidentului și abandonând autoturismul condus pe o uliţă, la circa 300 de m de locul faptei".

În urma testării acestuia cu aparatul etilotest a rezultat o concentrație de 0,79 mg/l alcool pur în aerul expirat, ulterior fiind condus  la Spitalul Orăşenesc Turceni pentru recoltarea de probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei. Tinerele au fost duse la spitalul din Craiova pentru investigații medicale.

În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de vătămare corporală din culpă, conducere a unui vehicul neînmatriculat, conducere fără permis de conducere, conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului  şi părăsirea locului accidentului. Tânărul va fi prezentat miercuri la Parchetul Tg Jiu pentru audieri. (A.A.)

Vizualizări: 5,837

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din :

Citește și: