Tezaur de monede din argint, descoperit în pădurea Bîrseşti
Detectoriştii gorjeni au mai făcut o descoperire importantă. Valentin Cîrstea şi Liliana Gomej au găsit duminică, 6 mai, în pădurea Bîrseşti, un „mini-tezaur de buzunar”. Este vorba de câteva monede din argint de provenienţă austro-ungară, dar şi alte câteva zeci de monede turceşti, multe lipite între ele. În acest caz, detectoriştii au reuşit să recupereze şi o porţiune din fostul suport de piele în care erau ţinute. Monedele ar data din secolele XVII-XVIII.
Căutătorii de comori au mai găsit şi câteva piese folosite în trecut la aprinderea focului. Obiectele au fost recuperare în pădurea de la graniţa municipiului Târgu Jiu cu comuna Leleşti. Tezaurul a fost predat luni, 7 mai, Direcţiei de Cultură Gorj.
„Pentru noi, cea mai importantă piesă este asocierea cremene-amnar. Este vorba de pietricica cu care se lovea amnarul din care săreau scântei, astfel aprinzând focul. Chibritul omenirii, până când s-au inventat chibriturile, chiar şi după. Nu-şi permitea oricine să cumpere chibrituri, şi erau şi greu de păstrat uscate. Până în Primul Război Mondial se folosea intens celebra pereche amnar-cremene”, ne-a declarat Valentin Cîrstea.