Terenul pentru care luptă de 16 ani i-a fost ocupat abuziv de primărie
De 16 ani luptă împotriva instituțiilor statului pentru a intra în posesia unui teren pe care a fost situată casa părintească. Este povestea unui târgujian a cărui casă a fost expropriată în anul 1982. Deși are toate documentele justificative pentru a recupera terenul, nu poate din cauza autorităților publice locale din Târgu Jiu. La cei 82 de ani, bărbatul spune că nu renunță până ce primăria nu-i recunoaște dreptul pe terenul care i-a aparținut familiei lui.
Vasile Nicolescu locuia la începutul anilor 60 într-o casă situată ultracentral pe strada Victoriei, la câțiva metri de actualul cinematograf ”Sergiu Nicolaescu”. Bărbatul povestește că trei reprezentanți ai Consiliului Local Târgu Jiu i-au bătut atunci la ușă spunând că s-a decis ca în curtea casei lui să fie construită o centrală termică care avea să asigure agentul termic pentru cinematograf și Complexul Parângul”. ”Casa mi-a fost expropriată în 1982 și în primăvara lui 85 am părăsit-o fiind forțat și grăbit după ce mi s-a tăiat curentul, gazul și mi s-a luat tabla de pe acoperiș. Am primit apartament la bloc în timp ce această centrală termică a funcționat la parametrii normali până în anul 2008”, a spus Vasile Nicolescu. După o serie lungă de procese în instanțele de la Târgu Jiu, Craiova și București, în 2007 pronunțarea a rămas aceeași, definitivă. ”De atunci și până în prezent aștept o rezolvare de la ANRP București, respectiv să primesc o sumă de bani pentru 520 mp, recunoscuți că-mi aparțineau. În 2008 am cerut primăriei Târgu Jiu să-mi dea măcar 280 mp, respectiv suprafața pe care era centrala termică, care atunci nu mai funcționa, era dezafectată. În 2009 am primit un răspuns halucinant. Mi se scrie că eu nu sunt îndreptățit deoarece centrala nu este amplasată pe terenul care mi-a aparținut”, povestește târgujianul.
Primăria nu recunoaște terenul
Vasile Nicolescu spune că atunci a făcut prima greșeală majoră, aceea de a nu acționa în instanță primăria Târgu Jiu. Cert este că din 2010 până în prezent, din cele peste 60 de centrale termice pe care le are municipiul Târgu Jiu, doar câteva au fost reabilitate, restul fiind și în ziua de azi ruine. Bărbatul povestește că în anul 2012, centrala cu pricina este scoasă la vânzare de autorități. ”S-a decis atunci să se scoată la vânzare centrala dezafectată, construită în curtea mea. Pentru prima dată însă primăria a scos la vânzare doar ¾ din suprafață cu un preț de 500 euro/mp. Această hotărâre a fost întocmită din prima cu dedicație pentru cineva care ulterior, nefiind vândută, să i se micșoreze prețul la jumătate”, mai spune bărbatul. Singura soluție a bărbatului ca să-și recupereze dreptul este ca solicitarea lui să fie analizată în Consiliul Local Târgu Jiu. ”Acum trei luni m-am adresat unui partid să depună un proiect de hotărâre numai că acesta nu a fost încă întocmit. Numai în eventualitatea că acest proiect este respins, abia atunci voi putea să mă adresez din nou instanței de judecată”, a mai spus Vasile Nicolescu.