Teren sintetic cu banii de la rectificare

Rectificarea bugetară vine cu veşti bune pentru Primăria Târgu-Cărbuneşti. Autorităţile vor acoperi găurile din bugetul local şi, în plus, vor moderniza baza sportivă a liceului din oraş.

Un milion de lei va primi Primăria Târgu-Cărbuneşti la rectificare. Banii sunt ca o mană cerească pentru autorităţi. Au plăţi de făcut şi investiţii de finalizat. „Bugetul oraşului va fi rectificat pe plus. Vom primi zece miliarde de lei vechi. Aceşti bani ne vin, avem nevoie de ei şi ne acoperă aproape în totalitate pierderile pe care le-am avut faţă de bugetul de anul trecut şi bani care, în proporţie de 90%, merg către investiţii şi nu pentru altceva, restul mergând pentru plata persoanelor cu handicap, plată care o să ne vină apoi de la bugetul de stat”, a explicat primarul Dănuţ Birău.

O sumă importantă va merge către liceul din oraş, pentru un teren sintetic. „Am plecat la începutul anului cu un handicap de vreo 12 miliarde de lei vechi, din cotele pe impozitul pe venit, handicap reieşit de pe urma scăderii impozitului de la 16 la 10%. Per ansamblu, am avut această scădere care a fost acoperită aproape complet cu aceşti zece miliarde. Noi ne-am propus mai multe lucruri pe lista de investiţii la începutul anului. Acum, vom completa investiţiile cu aceste sume. Colegiul Naţional «Tudor Arghezi»  are o bază sportivă care nu a mai beneficiat de îmbunătăţiri de foarte mult timp şi atunci ne-am gândit să investim o parte din aceşti bani în realizarea unui teren sintetic pentru fotbal şi handbal. Elevii vor putea astfel să-şi desfăşoare în bune condiţii orele de educaţie fizică. Unitatea va putea apoi să închirieze acest teren”, a mai declarat primarul Birău.

Vizualizări: 1,121

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Comunitate:

Citește și: