Teatrul din Târgu Jiu va avea un nou director. Actorul Brehuţă preia rolul lui Negrescu

Managerul Teatrului Dramatic „Elvira Godeanu” din Târgu Jiu, Marian Negrescu, îşi va pierde funcţia după aproape 25 de ani în fruntea instituţiei de cultură. Membrii Comisiei de Cultură din cadrul Primăriei Târgu Jiu au decis ca actorul Cosmin Brehuţă să ocupe postul, ca interimar, pe o perioadă de 120 de zile, până la organizarea unui concurs. Negrescu nu mai poate ocupa timp de trei ani o funcţie publică, după ce a fost declarat incompatibil şi în conflict de interese, printr-o decizie a inspectorilor de integritate.

După vreo trei ani de procese, o sentinţă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie îl lasă pe Negrescu fără funcţia de manager al teatrului târgujian. „Agenţia Naţională de Integritate a comunicat faptul că trebuie să punem în aplicare decizia instanţei prin care trebuie eliberat din funcţie, trebuie încheiat contractul de management. Această hârtie a ajuns luna trecută, pe 24 aprilie, la primărie. ANI cere ca Consiliul Local să aplice această hotărâre de eliberare din funcţie”, a declarat Adrian Tudor, viceprimarul municipiului Târgu Jiu.

Nu e cale de întors!

Prin urmare, marţi, comisia de cultură a decis ca decizia dată de instanţă să fie pusă în aplicare în următoare şedinţă de Consiliu Local fără doar şi poate. „Nu există posibilitatea ca, în şedinţă, Consiliul Local să nu aprobe această hotărâre pentru că nu poate Consiliul Local să nu aplice o hotărâre judecătorească. Legea spune foarte clar că dacă nu aplici, începe cu amenzi şi apoi dosar penal pentru cine nu pune în aplicare această hotărâre. Până la şedinţa Consiliului Local, domnul Marian Negrescu rămâne director”, a mai spus Adrian Tudor, viceprimarul municipiului Târgu Jiu. Tot membrii comisiei de cultură au decis ca actorul Cosmin Brehuţă să fie înlocuitorul lui Negrescu în fruntea teatrului, asta timp de 120 de zile, până ce postul de manager va fi din nou scos la concurs.

Ce spune Negrescu

Contactat telefonic, managerul Marian Negrescu a fost rezervat în declaraţii. „Nu mă interesează ce se scrie până nu apar documente; nu comentez absolut nimic, m-am săturat de tâmpeniile unui anumit ziar. Eu nu am primit nimic, ca de obicei se grăbeşte, aşa că n-am ce să comentez mai mult”, a spus Marian Negrescu, directorul Teatrului Dramatic „Elvira Godeanu”.

În anul 2014, ANI a constatat existența stării de incompatibilitate în cazul lui Marian Negrescu, întrucât, în perioada 2008-2013, a încheiat cu teatrul 42 de contracte de colaborare pentru activități și prestații artistice, atât în calitate de director/manager al teatrului, cât și în calitate de colaborator, contracte în urma cărora a obținut un folos patrimonial în sumă de 466.128 de lei. 

Vizualizări: 2,635

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Vedete:

Citește și: