Tarifele RCA ar putea crește de cinci ori

Uniunea Naţională a Transportatorilor Rutieri din România (UNTRR) solicită sprijinul autorităţilor pentru menţinerea legislaţiei actuale în ceea ce priveşte RCA, transportatorii avertizând că, în caz contrar, tarifele asigurărilor RCA vor creşte de peste 5 ori iar ei vor demara din nou proteste.

"Uniunea Naţională a Transportatorilor Rutieri din România (UNTRR) solicită sprijinul Guvernului, Ministerului Finanţelor Publice şi Ministerului Transporturilor pentru menţinerea legislaţiei actuale RCA, respectiv Legea 137/2017 şi norma ASF 20/2017, în caz contrar tarifele asigurărilor RCA vor creşte de peste 5 ori, iar transportatorii rutieri vor demara din nou proteste naţionale. Comisia Europeană, la cererea companiilor de asigurări, susţine că normele naţionale actuale din România privind asigurarea RCA contravin Directivei Solvabilitate II, fapt semnalat printr-o scrisoare trimisă autorităţilor române în luna iulie 2018, fără a fi pusă la dispoziţia tuturor părţilor interesate deşi a fost solicitată în repetate rânduri", precizează UNTRR.

În aceste condiţii, UNTRR a iniţiat o acţiune juridică la Curtea Europeană de Justiţie împotriva Comisiei Europene, după ce instituţia europeană a refuzat să desecretizeze scrisoarea transmisă autorităţilor române.

Potrivit transportatorilor, modificarea legislaţiei RCA are un impact financiar uriaş pentru posesorii celor 8 milioane de vehicule înmatriculate în România.

"UNTRR se opune ferm modificării Legii 132/2017 şi Normei 20/2017 în sensul eliminării tarifului de referinţă cât şi a limitei de 25% a cheltuielilor administrative şi de vânzare ale poliţei de asigurare, incluse în tariful de primă. Reamintim că înainte de plafonarea tarifelor RCA şi de intrarea în vigoare a actualei legislaţii, unii asigurători aveau cheltuieli administrative uriaşe, de până la 80%, în condiţiile în care acestea includeau cheltuielile aferente tuturor liniilor de business, această practică diminuând baza de impozitare şi motivând tarifele uriaşe", subliniază sursa citată.

Pe de altă parte, reprezentanţii UNTRR afirmă, în comunicat, că, de la intrarea în vigoare a acestor reglementări legale, piaţa RCA în România a funcţionat în condiţii foarte bune, suportabile pentru toţi clienţii asiguraţi şi profitabile pentru asiguratori, la tarife chiar sub tarifele de referinţă, demonstrând atât justeţea principiilor pe care a fost construită şi adoptată legea, cât şi viabilitatea acesteia în piaţă.

"În luna iulie 2019, ASF a elaborat un proiect pentru modificarea Normei 20/2017 sub protecţia secretului scrisorii Comisiei Europene şi a introdus în mod abuziv şi nejustificat, tot sub protecţia secretului scrisorii Comisiei Europene - măsuri care vor conduce la reintrarea în criză a pieţei RCA, iar tarifele vor creşte vertiginos pentru toate categoriile de vehicule. Totodată, modificarea legislaţiei actuale RCA, prin eliminarea tarifului de referinţă şi a limitei de 25% a cheltuielilor administrative, va facilita apariţia unor noi posibile practici de cartel pe piaţa RCA românească, în ciuda declaraţiilor ipocrite ale companiilor de asigurări în favoarea pieţei libere", se mai arată în comunicatul citat.

În aceste condiţii, UNTRR solicită Guvernului, Ministerului Finanţelor Publice şi Ministerului Transporturilor intervenţia fermă pentru ca legislaţia RCA să nu fie modificată, dar şi pentru desecretizarea scrisorii primite de la CE în data de 19 iulie 2018.

Vizualizări: 1,831

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Economie:

Citește și: