Târgu Jiu: Sute de colindători vin în Piața Prefecturii
Peste cinci sute de colindători, îmbrăcați în straie populare, vor prezenta obiceiurile de iarnă din județul Gorj în Piața Prefecturii din Târgu Jiu. Alaiul datinilor de iarnă are loc joi, de la ora 10.
Pe lângă îndrăgitele colinde de Crăciun vor fi puse în scenă diferite obiceiuri precum “Umblatul cu Capra”, “Ursul”, “Pluguşorul”, jocul măștilor, dar și alte tradiții păstrate din străbuni.
"Așa cum se obișnuiește, Consiliul Județean Gorj împreună cu instituțiile de cultură: Școala Populară de Artă ”Constantin Brâncuși” din Târgu Jiu, Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Gorj și Ansamblul Artistic Profesionist ”Doina Gorjului” organizează ”Alaiul obiceiurilor de iarnă” în data de 19 decembrie a.c., începând cu ora 10.00, în Piața Prefecturii din municipiul Târgu Jiu, eveniment cultural ce definește întreaga serie de manifestări dedicată sărbătorilor de iarnă.
Peste 500 de colindători îmbrăcați în costume populare vor evidenția diversitatea datinilor și obiceiurilor de iarnă precum și frumusețea dansurilor și colindelor specifice zonei Gorjului", anunță Consiliul Județean Gorj, într-un comunicat de presă.
În acest an, la ”Alaiul obiceiurilor de iarnă” vor participa: Ansamblul Folcloric ”Maria Lătărețu”, Ansamblul de datini și obiceiuri ”Roua” din Cloșani, Ansamblul Folcloric ”Cheile Oltețului” din Polovragi, Ansamblul ”Izvorașul” din Negomir, Ansamblul ”Brăulețul” din Motru, Ansamblul Nedeia al Casei de Cultură Novaci, Grupul ”Muguri de castan” Tismana, Grupul ”Băieșanca” din Baia de Fier, Grupul ”Ciobănașul” din Crasna, Grupul ”Stejarii” din Stejari, Grupul ”Nedeia” din Novaci, Grupul ”Lăstărel de pe Gilort” din Târgu Cărbunești, Grupul ”Altița” din Bălești, Grupul ”Gorjeanca” Târgu Jiu, Grupul ”Jiencele” din Târgu Jiu, Grupul ”Privighetorile Gorjului”, Grupul ”Mugurașii Gorjului” precum și Grupul de colindători al Liceului de Arte ”Constantin Brăiloiu” Târgu Jiu și Grupul de colindători al Palatului Copiilor din Târgu Jiu.