Târgu Jiu: Reţea de canalizare pentru cetăţenii din zona de est

Cetăţenii care locuiesc în zona de est a municipiului Târgu Jiu vor avea în sfârşit sistem de canalizare. Este vorba de locatarii din cartierul Drăgoieni și străzile Calea Bucureşti, Petreşti, Sfântul Dumitru, Aleea Sfântul Dumitru și Aleea Amaradia. Investiţia este finanţată din fonduri de la bugetul de stat.

O societate din Hațeg va realiza lucrările de extindere a rețelei de canalizare în zona de est a municipiului Târgu Jiu. Muncitorii și utilajele au ajuns în primă fază pe strada Petrești. Lucrările au fost demarate de câteva săptămâni. "Proiectul cuprinde realizarea unei rețele colectoare de peste 16 km, cu mențiunea că în Drăgoieni rețeaua se realizează pe ambele părți ale drumului pentru a se evita intervențiile asupra acestuia și pe întregul traseu se vor efectua și racordurile, inclusiv căminele de racord pentru consumatori", a declarat Raul Chiriac, șeful Serviciului Investiții din cadrul primăriei Târgu Jiu.

Datorită implementării acestei investiţii, cetățenii care locuiesc în zona de est a municipiului vor putea astfel să se racordeze la sistemul municipiului. Reprezentanţii primăriei au spus că staţia de epurare a municipiului, la care încă se lucrează în ceea ce priveşte modernizarea, va putea prelua și apele menajere provenite din noile zone ce vor fi racordate la sistemul de canalizare.

Proiectul, care vizează inclusiv refacerea străzilor afectate de lucrări, se ridică la 5 milioane de lei. Investiţia este cuprinsă în cadrul Programului Național de Dezvoltare Locală (PNDL), finanţat de la bugetul de stat. "Este o extindere a canalizării menajere, astfel încât să permită racordarea la canalizarea oraşului şi a locuitorilor din zona de Est, a cartierului Drăgoieni. Termenul de execuţie este de 12 luni. Spre sfârşitul anului viitor lucrarea va fi finalizată şi pusă în funcţiune", a concluzionat şeful Serviciului Investiţii din cadrul primăriei Târgu Jiu.

Galerie foto




Vizualizări: 567

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Comunitate:

Citește și: