Târgu-Jiu: Finanțare pentru un pasaj și o centură
Primăria Municipiului Târgu Jiu va primi finanțare pentru două proiecte importante pentru locuitorii acestui oraș. Este vorba despre realizarea unui pasaj subteran de pe strada Ana Ipătescu și a unei mini-centuri ocolitoare din zona cartierului Narcise. Finanțarea se va face prin intermediul programului ”Anghel Saligny”, mult așteptat de administrațiile locale din toată țara.
În cazul pasajului subteran municipalitatea dă asigurări că lucrările vor începe până la sfârșitul acestui an.
"Sunt două proiecte pe care noi le-am trecut ca proiecte prioritare pentru municipalitatea târgujiană. În primul rând, pasajul de pe 9 Mai, intersecție cu Ana Ipătescu, pe sub calea ferată. Este acel obiectiv de investiții pe care ni-l doream de foarte mult timp, însă după evaluarea la nivel de studiu de fezabilitate vorbim despre 280 miliarde. Această sumă a fost alocată municipalității târgujiene prin programul Anghel Saligny, cu un termen de execuție de 9 luni de zile. (...) Noi credem că în această toamnă sau cel mult la începutul iernii vom avea un constructor, care se va prezenta la licitație, pentru execuția pasajului subteran", a afirmat primarul municipiului Târgu Jiu, Marcel Romanescu, la Radio Infinit.
În ceea ce privește mini-centura ocolitoare, banii alocați de Guvern sunt insuficienți. Centura va avea patru benzi, dar pentru realizarea ei, administrația locală va suplimenta suma primită cu încă 10 milioane de lei, din bugetul propriu.
"Pentru cetățenii interesați de acest proiect, vorbim despre intrarea din Calea București, pe lângă parcul de 12 hectare, pe care îl construim în acest moment pe Narciselor. Este un proiect de mini-centură cu patru benzi, adică două benzi pe sens, care va ieși în strada Marin Preda și va ajunge pe centura Artego. (...) Acest proiect este evaluat la 270 de miliarde. La cel de-al doilea proiect urmează ca autoritatea locală să ia și o hotărâre pentru că este vorba și despre o sumă de 100 de miliarde de lei vechi pe care trebuie să le alocăm din bugetul local", a mai afirmat Romanescu.