Tânăr din Gorj, suspectat că și-a omorât tatăl
Un tânăr de 23 de ani din comuna gorjeană Ciuperceni a sunat luni la 112 pentru a anunța că tatăl său, de 50 de ani, a căzut dintr-un copac. În urma cercetărilor, a rezultat însă că bărbatul a fost lovit. Din păcate, acesta a decedat la spital.
"Din cercetările efectuate de poliţişti s-a stabilit faptul că bărbatul, de 50 de ani , în timp ce se afla la domiciliu, pe fondul consumului de alcool, a avut un conflict spontan cu fiul său, care ar fi exercitat acte de violenţă asupra sa", anunță IPJ Gorj.
Bărbatul a fost transportat cu ambulanța la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale și efectuarea de investigații amănunțite. Ulterior acesta a decedat la spital.
Tânărul a fost reţinut de poliţişti pentru 24 de ore şi introdus în Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă al IPJ Gorj, în cauză fiind continuate cercetările, de către un procuror din cadrul Parchetului de pe Lângă Tribunalul Gorj, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de omor. (A.A.)