Sute de mineri, între şomaj şi concedii fără plată
Conducerile carierelor private din Motru au pus lacătul pe unităţile de exploatare. Sute de angajaţi au fost trimişi în concediu fără plată şi se anunţă noi disponibilizări, dat fiind faptul că RAAN Drobeta Turnu Severin a renunţat deocamdată la a mai prelua cărbune de la carierele private din bazinul Carbonifer Motru.
Şapte cariere private din zona Motru au fost nevoite să-şi suspende activitatea de exploatare a cărbunelui. Acestea nu mai au activitate după ce Regia Autonomă de Activităţi Nucleare (RAAN), principalul client, a sistat cumpărarea de cărbune de la acestea. În aceste condiţii, câteva sute de persoane au rămas sau vor rămâne fără un loc de muncă.
Proprietarii microcarierelor spun că sunt afectate mii de persoane, în cele mai multe cazuri minerii fiind singurii care susţineau întreaga familie. „Vreo 2500 de oameni depind de aceste cariere private şi vor avea de suferit. Sunt peste 600 de salariaţi, dar cum judeţul este cu un puternic caracter monoindustrial, iar aceşti salariaţi sunt unici susţinători de familie, numărul celor afectaţi este mult mai mare. În zona Motru, cam unul singur lucrează din familie”, a declarat Marian Nicolescu, secretarul general a Asociaţiei Producătorilor şi Furnizorilor Privaţi de Cărbune din România. Asociaţia are nouă membri, din care şapte sunt din zona Motru.
Angajaţii, trimişi în concediu fără plată
Situaţia este una dificilă şi la cele două cariere din Gorj şi Mehedinţi ale societăţii Lorfa SRL. Firma livra anual peste 300.000 de tone de cărbune pentru RAAN. Acum a rămas fără activitate, unitatea fost închisă, peste 100 de persoane au fost trimise în concediu fără plată, iar câţiva mineri au fost deja disponibilizaţi. „Am 140 de salariaţi pe i-am băgat în concediu fără salariu, pe unii îi dau în şomaj, n-am cum să-i ţin în condiţiile astea, mi-e imposibil. N-am ce să fac cu ei, sunt trei săptămâni de când îi ţin fără să facem nimic. Vom face alte disponibilizări, 15 i-am dat deja afară de miercuri, n-am de unde să-i plătesc. Urmează chiar să intrăm în insolvenţă. Nu mai avem de unde să plătim dările către furnizori”, a comentat Dan Bobaru, acţionar al SC Lorfa SRL.
Lacătul pus pe unitate, o parte din angajaţi transferaţi
Şi la Cariera Miculeşti2 din Slivileşti situaţia este una dificilă. Rămânând fără activitate la carieră, o parte din angajaţi au fost transferaţi la firma de transport deţinută de acelaşi patron, iar restul au fost trimişi acasă, în concediu fără plată. Doar paznicii mai pot fi văzuţi prin preajma exploataţiei de cărbune de unde se exploatau anual peste 100.000 tone de materie primă pentru RAAN. „Am de recuperat 30 de miliarde de la RAAN, eu nu am licenţă să vând energie şi nu am făcut compensare. Nu mai avem activitate, e închis, doar serviciul de pază a mai rămas. 25 de oameni i-am trimis în fără plată, iar vreo 50 i-am distribuit în alte sectoare, pe transport piatră. În carieră am angajaţi 76 de oameni. Dacă nu se reglementează situaţia, voi fi nevoit să trec la disponibilizări, e inevitabil”, a precizat Silviu Carlaonţ, acţionarul SC Explocarb, societatea deţinătoare a Carierei Miculeşti 2.
Controlaţi de Garda Financiară
Coincidenţă sau nu, în perioada în care RAAN a decis suspendarea preluării de cărbune din mediul privat, Garda Financiară Gorj a întreprins controale la carierele private din Bazinul Carbonifer Motru. Controale s-au bazat pe suspiciuni în ceea ce priveşte cantităţile de cărbune livrate de acestea către RAAN. Una dintre carierele verificate a fost cea a omul de afaceri Dan Bobaru. „Au trecut şi pe la noi cei de la Garda Financiară. Lipseşte marte din post? N-are cum. Firma mea este întotdeauna prima controlată. Când e vorba de controale, cu mine se începe. Probabil le e drag de mine. Eu zic că am desfăşurat activitate în regulă, nu altcumva”, a spus Dan Bobaru, acţionar al S.C. Lorfa S.R.L.
„În baza unei solicitări de control la mai multe microcariere de cărbune adresată Gărzii Financiare Gorj de Ministerul Economiei, care în urma controlului efectuat la RAAN a constatat diferenţe semnificative între documente de evidenţă primară întocmite de mai multe microcariere de lignit din zona Bazin Carbonifer Motru şi documentele întocmite de RAAN, am întocmit o tematică de control specifică pe care echipele să o aibă în vedere la efectuarea verificărilor privind aspectele semnalate”, a declarat în februarie Gigel Capotă, comisar şef în cadrul Gărzii Financiare Gorj.