Suporterii pot vedea doar o repriză din Universitatea Craiova - FCSB

Universitatea Craiova propune să se joace în Liga 1 de la ora 19:00 după ce patronul Mihai Rotaru a venit cu o propunere inedită. Acesta crede că ar fi bine ca televiziunile să stabilească orele de începere a partidelor la ora 19 și un sfert pentru ca spectatorii să poată asista şi ei la meciuri.

Universitatea Craiova – FCSB se va disputa sâmbătă de la ora 20:15, iar circa 7.500 de spectatori vor putea asista la prima repriză a derby-ului. Oltenii au obținut modificarea orei de start a partidei, pentru ca fanii să intre pe stadion în prima repriză.

Guvernul a decis, vineri, ca spectatorii să revină la competițiile sportive, însă doar în intervalul orar 05:00-21:00 și în limita a 30% din capacitate.

Oltenii au mutat ora de start de la 20:30 la 20:15 şi au pus în vânzare bilete la meci care costă 1 leu.

Oficialii fac acest demers în semn de protest pentru situația penibilă în care s-a ajuns. Patronul Mihai Rotaru a luat atitudine public. „Scopul nostru, al tuturor celor implicați, este să umplem stadioanelor, să aducem oamenii la stadion, dar nu doar acuma la FCSB. Am încercat să vorbim, meciurile importante sunt programate seara. Noi am luat hotărârea să vindem bilete cu prețul de un leu, iar la 9 seara spectatorii să părăsească stadionul. Avem prima variantă să jucăm de la 8 și un sfert și la 9 să plece suporterii. A doua variantă, mai puțin probabilă, să vină guvernul și să precizeze că orice spectacol început mai devreme de ora 9 să se aștepte să se termine. Dacă ai un eveniment neprevăzut? Dacă la 9 și un sfert ai pană de curent?! Trebuie să punem toți mâna, să încercăm să explicăm care e actualitatea în fotbal. A treia variantă ar fi ca televiziunile să stabilească orele de începere a partidelor la ora 7 și un sfert”, a declarat Mihai Rotaru la Digi Sport.

Abonaţii pot intra la acest meci pe baza abonamentului deja achiziţionat. Porţile arenei Ion Oblemenco se vor deschide începând cu ora 18:15.

Vizualizări: 752

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Sport:

Citește și: