Suporterii craioveni s-au supărat și nu mai vin joi la Târgu Jiu

Suporterii craioveni din Peluza Sud 97 s-au supărat pe patronul echipei FCU Craiova și nu vor să vină la meciul de joi de la Târgu Jiu. Aceștia au emis un comunicat neprietenos la adresa patronului Adrian Mititelu.

 Jandarmii gorjeni par să se fi pregătit fără rost pentru a-i primi cum se cuvine pe suporterii celor de la FCU Craiova pentru că aceștia au anunțat că nu vin la meci. Peluza Sud 97, gruparea principală de suporteri a celor de la FCU Craiova, a anunțat pe pagina oficială de facebook că nu va însoți FCU Craiova la Târgu Jiu, acolo unde oltenii vor juca, joi, în Cupa României Betano cu FC Voluntari.

Astfel, la meciul de joi de pe Stadionul Municipal din Târgu Jiu, pentru prima dată în acest sezon echipa din Bănie nu va avea parte de susținerea de pe stadion a ultrașilor din Peluza Sud 97. „Deranjați de haosul de la echipă din ultimele săptămâni, de rezultatele foarte proaste ale favoriților, dar în special de decizia lui Adrian Mititelu de a duce echipa pe arena „Tudor Vladimirescu” din Târgu Jiu, ultrașii olteni nu mai acceptă să meargă după „leii” din Bănie pe stadioanele din afara Craiovei, acolo unde teoretic FCU este echipa gazdă. Peluza Sud 97 dă de pământ cu Adrian Mititelu și nu susține echipa la Târgu Jiu”, a informat ProSport care a redat și comunicatul neprietenos al ultrașilor la adresa lui Mititelu.

„Joi nu vom fi prezenți la meci, ca și la oricare partidă care prezintă aceste ipoteze!”, au anunțat suporterii referindu-se la faptul că echipa a fost mutată din Craiova fără un motiv întemeiat. Totuși, ultrașii olteni au anunțat că vor fi prezenți duminică, pe „Ion Oblemenco” la partida cu FCSB.

Galerie foto


Vizualizări: 1,849

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Sport:

Citește și: