Ce schimbări face Rădoi în lot pentru meciul din Cupa României

Mirel Rădoi a luat o decizie radicală la Universitatea Craiova și va schimba sistemul de joc în Cupei României. În etapa a doua a grupelor Cupei României Betano, Universitatea Craiova joacă la Zlatna, cu formaţia din Liga a III-a, CS Ocna Mureş, miercuri, de la ora 17.00.

Antrenorul Mirel Rădoi crede că adversarul din Cupă nu a arătat ca o echipă de al treilea eşalon în partida câştigată cu Chindia şi se bucură că va avea parte de un gazon decent pe stadionul de la Zlatna. „Dacă ne luăm după ultimele jocuri din campionat ale celor de la Ocna Mureş, am putea spune că nu sunt într-o formă foarte bună, dar am văzut meciul lor din Cupă cu Chindia şi au avut o evoluţie consistentă, chiar nu arată ca o echipă de Liga a III-a. A fost un meci echilibrat, deşi Chindia a avut câteva ocazii mari, o dată cu trecerea timpului n-a găsit spaţiile necesare, terenul nu era aşa de bun şi gazdele erau avantajate după ce au marcat. Spre norocul nostru, jucăm la Zlatna, nu la Ocna Mureş, şi din pozele pe care le-am primit, terenul arată bine şi îţi permite să pasezi. Va fi o partidă interesantă, e clar că valoarea este de partea noastră, dar din punct de vedere al determinării, al ambiţiei, ei vor încerca să echilibreze balanţa valorii. Mari probleme nu avem de lot, cu excepţia lui Elvir Koljic, Arlauskis este şi el pe drumul cel bun. Sunt probleme din punct de vedere fizic după ultimul meci, e clar că vor apărea schimbări în primul 11, ne gândim şi la o schimbare de sistem pentru meciul din Cupă”, a spus Rădoi înainte de meci.

Rădoi a explicat că nu vrea neapărat să menajeze jucătorii ci să le dea  minute şi celorlalţi, pentru a-i avea la aceiaşi parametri ca nivel şi intensitate.

Vizualizări: 894

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Sport:

Citește și: