Starea de alertă, prelungită cu 30 de zile
Președintele Klaus Iohannis a anunțat, miercuri, prelungirea stării de alertă. „Nu doar că nu scade numărul bolnavilor, ci crește, este evident că starea de alertă va fi prelungită cu 30 de zile”, a anunțat Klaus Iohannis, într-o declarație de presă.
Starea de alertă va fi prelungită, însă se vor păstra doar restricțiile care sunt acum în vigoare. "Deci, nu se prevede acum introducerea de noi restricții, cum, din păcate, având această evoluție, nu poate fi vorba de a introduce noi relaxări", a explicat președintele.
”Am analizat situaţia epidemiologică, măsurile care se impun. Situaţia epidemiologică nu e bună. Aţi văzut că am avut şi azi peste 600 de persoane detectate cu COVID-19. E mult, e foarte mult şi în acest context vreau să vă spun trei lucruri: Protejaţi-vă, protejaţi-vă şi protejaţi şi pe alţii! Purtarea măştii, păstrarea distanţei sunt metode sigure pentru evitarea răspândirii virusului. E evident că starea de alertă va fi prelungită cu 30 de zile, însă se vor păstra doar restricţiile care sunt acum în vigoare. Nu se prevede acum introducerea de noi restricţii, cum din păcate, nu poate fi vorba de introducerea de noi relaxări”, a afirmat preşedintele.
El a anunţat Guvernul are în pregătire şi o să prezinte la momentul oportun, noi măsuri pentru programul de revigorare economică. ”Tot în legătură cu revigorarea economică e discuţia pe care o voi avea vineri şi sâmbătă la Bruxelles, în Consiliul European. E foarte important ca România să obţină o sumă cât mai mare pentru revigorarea economiei. Mă voi lupta acolo pentru acest lucru”, a precizat Klaus Iohannis.
Guvernul urmează să decidă miercuri după-amiază, prelungirea stării de alertă.