Spitalul din Târgu-Jiu a scos la concurs 57 de posturi

Spitalul Județean de Urgență Târgu-Jiu organizează concurs pentru ocuparea pe perioadă nedeterminată a următoarelor posturi vacante: 3 posturi asistent medical principal, 15 posturi infirmier debutant, 7 posturi infirmier, 9 posturi îngrijitoare, 5 posturi brancardier, 3 posturi asistent social debutant la UPU SMURD, 1 post moașă, 1 post maseur, 1 post asistent medical, 2 posturi asistent medical debutant la Secția Neonatologie, 2 posturi asistent medical debutant la ATI, 8 posturi asistent medical pentru ATI.

Cele mai multe dintre aceste posturi vacante sunt la secțiile ATI, și anume opt posturi de infirmier debutant, patru de brancardier, opt posturi de asistent medical și două de asistent medical debutant. Au mai fost scoase la concurs și cinci posturi de infirmier debutant la Secția Neurologie.

Acestea sunt primele concursuri organizate în baza procedurii operaționale aprobate luna trecută, ceea ce înseamnă că va fi organizat un singur concurs pentru ocuparea unor posturi similare din cadrul diferitelor structuri ale spitalului. Scopul procedurii este acela de a eficientiza organizarea concursurilor pentru a ocupa mai multe posturi deficitare/vacante într-un timp cât mai scurt.

După afișarea rezultatelor, repartiția se va face pe baza punctajului final în ordine descrescătoare, candidații declarați admiși urmând a fi convocați în vederea exprimării opțiunii privind repartizarea pe posturile vacante pentru care a fost organizat concursul.

„Urmărim ocuparea posturilor vacante de la secțiile ATI, mai ales având în vedere valul V al pandemiei de coronavirus. Scoaterea la concurs a acestor posturi vine ca urmare a deficitului de personal și a referatelor întocmite de medicii șefi de secție. Unele dintre aceste referate au fost întocmite chiar de la începutul acestui an. Din păcate, din cauza pandemiei și a restricțiilor, aceste concursuri nu au putut fi organizate. Menționez că este primul concurs organizat conform procedurii aprobate în noiembrie la nivelul SJU Târgu-Jiu. Mare parte din aceste posturi sunt pentru personal medical auxiliar-infirmieri, brancardieri și îngrijitoare-unde Spitalul Județean înregistrează deficit. De exemplu, la Secția ATI I avem aprobate în statul de funcții nouă posturi de brancardieri și avem angajate doar două persoane. La Secția ATI II, avem în statul de funcții 21 de infirmieri debutanți și angajați avem doar șapte. Încercăm să remediem deficitul de personal”, a declarat Dumitru Vienescu, managerul SJU Târgu-Jiu.

Persoanele care doresc să se înscrie la aceste concursuri au la dispoziție 10 zile lucrătoare ca să își depună dosarele (termenul este 10 ianuarie 2022, ora 15:30).

Vizualizări: 13,843

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Administrație:

Citește și: