Spitalele din Gorj cumpără saci pentru cadavre

Două unități spitalicești din județul Gorj au achiziționat saci pentru transportul cadavrelor, în plină pandemie de coronavirus.

Cel mai mare spital din județ a cumpărat, marți, 200 de saci, pentru care a plătit 15 mii de lei. O firmă din Iași va livra Spitalului Județean de Urgență saci în două straturi, cu patru mânere de prindere bine întărite, ce rezistă până la 160 de kg. De asemenea, sacii sunt dotați cu plic pentru documentele de însoțire, sunt rezistenți la rupere și tracțiune și vin la pachet cu o brățară de identificare, două perechi de mănuși, două măști de protecție și un sac pentru încălțăminte.

Și spitalul din Târgu Cărbunești a cumpărat, prin achiziție directă, 100 de saci din material impermeabil, cu fermoar pe mijloc, cu patru mânere, folie dublă pe spate și cu o capacitate de până la 160 de kg. Aceștia vor fi furnizați de către o societate din Girugiu, la prețul de 40 de lei bucata.

Este cunoscut faptul că spitalul din Cărbunești a fost desemnat să se ocupe de pacienții cu COVID-19.

Și alte spitale din țară fac asemenea achiziții de echipamente și articole de transport și depozitare a cadavrelor.

În Gorj nu s-a înregistrat niciun deces din cauza noului coronavirus. Șase persoane au fost depistate pozitiv cu Covid-19.

Vizualizări: 5,658

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Eveniment:

Citește și: