Spectacol Doina Gorjului, la Teatrul de Vară

Ansamblul Profesionist ”Doina Gorjului” susține vineri, începând cu ora 20.00, un spectacol de excepție în memoria profesorului Liviu Dafinescu. Vor urca pe scenă artiști consacrați ai muzicii populare, iar duminică aceștia vor face un periplu la mormântul artistului. Anul acesta, peste 30 de formații artistice concurează în cadrul festivalului ”Liviu Dafinescu”.

Artiștii de la Doina Gorjului vor urca pe scena Teatrului de Vară vineri, începând cu ora 20.00. Intrarea este gratuită întrucât spectacolul are loc în cinstea profesorului Liviu Dafinescu, festivalul care îi poartă numele debutând practic tot vineri. ”Vineri începe ediția cu numărul XIII a festivalului ”Liviu Dafinescu”. Spectacolul va avea loc la Teatrul de Vară, s-ar putea să fie chiar în amfiteatrul din centrul orașului, dacă vremea va fi favorabilă. Sâmbătă își vor da concursul 30 de formații artistice din tot județul, aproape 700 de copii. Am ales această dată deloc întâmplător, este în jurul datei de naștere a profesorului Liviu Dafinescu, respectiv 26 aprilie. Spectacolul Doinei Gorjului începe la ora 20.00, intrarea este liberă, este un omagiu adus lui Liviu Dafinescu în acest an în care s-au împlinit 12 ani de când a plecat dintre noi”, a spus Gheorghe Porumbel, directorul Ansamblului ”Doina Gorjului”.
De la „Doina Gorjului” vor urca pe scenă Victorița Lăcătușu, Valentin Sanfira, Olguța Berbec, Roberta Crintea, Natalia Gorjanu.

Vizualizări: 1,312

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Timp liber:

Citește și: