Şpagă pentru un candidat la prezidenţiale, via Ciurel

DNA Craiova a pus la dispoziţia presei, la cerere, rechizitoriul prin care a fost trimis în judecată omul de afaceri Ionel Bogdan, care a încercat să-l mituiască pe managerul CE Oltenia, Laurenţiu Ciurel. Varianta pentru presă are foarte multe „puncte, puncte” şi nici comunicatul DNA nu dă prea multe nume, deşi dosarul nu mai este în cercetare, ci în fază de judecată. Rechizitoriul arată că Ciurel a fost sunat de „puncte, puncte”, consilier al lui „puncte, puncte”, care i-a cerut managerului să îl primească în audienţă pe Ionel Bogan, recomandat ca fiind „prietenul tuturor”. Interesant este că trei sferturi din şpagă ar fi urmat să ajungă în campania prezidenţială a candidatului „puncte, puncte”. Nici consilierul, nici ministrul, nici candidatul nu figurează măcar la capitolul „complicitate”. Ciurel a fost denunţător în cauză.

Potrivit rechizitoriului DNA Craiova, confirmat de Procurorul şef adjunct al Secţiei de combatere a corupţiei „puncte, puncte” (n.r. – Dănuţ Volintiru?), Laurenţiu Ciurel a fost contactat telefonic pe 9 septembrie 2014, în jurul orei 12, de Ionel Bogdan, prin intermediul „unei persoane apropiate”, după cum arată rechizitoriul. Iată un pasaj din rechizitoriu, aşa cum a fost el pus la dispoziţia presei: “...interlocutorul său pretinzând că se numeşte (.....), că este consilier al (.....) şi, după discuţii de tatonare, i-a solicitat să fie de acord să primească într-o audienţă pe un prieten „al dânsului şi al tuturor”, într-una din zilele următoare şi să-i sprijine interesele. (.....) În jurul orei 16.30, la sediul (.....) s-a prezentat o persoană de sex masculin care s-a legitimat angajaţilor care asigură accesul în instituţie sub numele de Bogdan Ionel”.

Denunţul, după trei săptămâni

Afaceristul a ajuns în biroul lui Ciurel în aceeaşi zi. “Bogdan Ionel s-a recomandat ca fiind un apropiat al (.....) şi al altor persoane importante din cadrul Guvernului României”, mai scrie în rechizitoriul trimis presei, nefiind clar de ce atâta protejare a politicienilor invocaţi, într-o perioadă în care este la modă “justiţia televizată”. Una peste alta, Bogdan a spus că firma sa poate furniza orice ar avea CE Oltenia nevoie, chiar şi de valori de ordinul milioanelor de euro. “În contextul acestor discuţii, prevalându-se de pretinsa influenţă supra unor persoane importante din cadrul Guvernului României, inculpatul a scris pe o hârtie că este dispus să returneze un procent de 15% pentru (.....) şi un alt procent de 5% pentru (.....), din contravaloarea contractelor de furnizare bunuri/servicii care ar urma să-i fie atribuite”, se arată în rechizitoriul trimis presei, cel necenzurat fiind depus la Tribunalul Gorj.

Rechizitoriul arată că Ciurel, deşi nu era interesat de şpaga propusă, a discutat în detaliu cu Bogdan ce tip de produse poate oferi firma lui, ba chiar l-a întrebat cum va da cei 15% destinaţi lui „puncte, puncte”. Ionel Bogdan l-a asigurat că se va ocupa personal de partea asta. Ciurel a depus denunţ la DNA Craiova pe 30 septembrie 2014.

Scandalul putea dinamita campania electorală

Campania electorală prezidenţială a început anul trecut pe 3 octombrie, la doar câteva zile de la denunţul lui Ciurel. Flagrantul a avut loc în plină campanie electorală, pe 6 octombrie 2014, ora 15, în biroul lui Ciurel de la CE Oltenia.

În perioada 1-6 octombrie, Ionel Bogdan a discutat la telefon cu mai multe persoane despre contractele pe care urma să le semneze cu CEO, dar şi despre „suma de bani pe care ar trebui să o dea drept mită martorului denunţător, avansând ideea remiterii a 5.000 de dolari sau 20.000 lei”.

Lui Ciurel i s-a promis că va rămâne director şi după prezidenţiale. “Bogdan Ionel i-a dat asigurări acestuia că îl va sprijini să-şi păstreze funcţia de (.....) şi după alegerile pentru stabilirea preşedintelui României, făcând referire la (.....) şi atrăgându-i atenţia că trebuie să procedeze foarte discret”, scrie în rechizitoriu.

Afaceristul a promis 20% şpagă din contracte care totalizau în primă fază 1.690.000 lei. Asta însemna 338.000 lei, adică 253.500 lei (15%) pentru un partid şi un demnitar şi 84.500 lei (5%) pentru Ciurel. Ionel Bogdan a dat o primă tranşă de 25.000 de lei, spun procurorii. Interesant este că, deşi a fost flagrant, Ionel Bogdan nu a fost reţinut, ci doar pus sub control judiciar, iar povestea a fost făcută publică de DNA şase luni mai târziu. Rămâne să aflăm a cui campanie electorală a fost astfel protejată.

VIZITĂ

Pe 3 octombrie 2014, Ponta a fost în vizită la Gorj, în debut de campanie electorală, făcând faimoasa declaraţie cu „şandramaua” pe care a salvat-o de la faliment, referindu-se la situaţia Complexului Energetic Oltenia. Asta se întâmpla într-o vineri după-amiază, pe parcursul vizitei Ponta avându-l alături pe Ciurel, flagrantul procurorilor DNA fiind înregistrat trei zile mai târziu, pe 6 octombrie, lunea, la reluarea programului de lucru.

PRECEDENT

Deşi Ionel Bogdan „a dat efectiv martorului denunţător suma de 25.000 lei, reprezentând un avans din totalul sumei promise, pentru a-şi asigura încredinţarea acestor contracte”, acesta nu a fost arestat preventiv, aşa cum s-a întâmplat în cazul lui Gruia Stoica, patronul de la GFR, care a primit cătuşe tot după un flagrant făcut de procurori în sediul CE Oltenia Târgu Jiu pentru o licitaţie referitoare la transportul cărbunelui pe calea ferată.

confirmare

rechiz_pag_5

rechiz_pag_6

RECHIZITORIUL AICI

 http://postimg.org/gallery/3g98trhty/8ae70e3a/

http://postimg.org/gallery/3g98trhty/8ae70e3a/
 

Vizualizări: 254

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Justiție:

Citește și: