Soţul ministrului Carmen Dan, găsit mort în casă
Corneliu Daniel Dan, soţul ministrului de Interne Carmen Dan, a fost găsit, marţi, mort în locuinţa sa din Videle, judeţul Teleorman. „Este o moarte suspectă la Videle. Este vorba despre un bărbat de 57 de ani, care a fost transportat la morga spitalului, în vederea efectuării necropsiei. Nu prezenta urme de violenţă la nivelul corpului. Este vorba despre o sesizare directă, făcută marţi de vecinii din blocul respectiv, care au anunţat faptul că nu l-au mai văzut de o vreme pe bărbatul de 57 de ani. S-a întocmit dosar penal pentru moarte suspectă”, a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Teleorman, Teodora Dragole.
Surse judiciare au confirmat că bărbatul găsit fără suflare este soţul ministrului Carmen Dan. Potrivit unor informații neoficiale, soțul ministrului de Interne suferea de ciroză hepatică.
Corneliu Daniel Dan a lucrat pentru OMV Petrom SA Teleorman până pe 31 mai 2017, având un salariu anual de 60.000 de lei.