Sorina Pintea, despre omul care a murit în fața spitalului: Ține de cum suntem noi ca oameni

Ministrul Sănătății, Sorina Pintea, a comentat cazul pacientului care a murit joi peste stradă de spitalul din Rovinari și niciun cadru medical nu a ieșit să îi acorde primul ajutor, invocând faptul că nu au voie să părăsească unitatea medicală. "Ține de cum suntem noi ca oameni. Am rămas cu un gust amar în urma acestei întâmplări. Ce s-a întâmplat la Rovinari nu ne face cinste", a spus Pintea la Tele 3.

"Aici nu cred că este vorba de protocoale. Aici cred că este vorba de empatie și de ce simțim noi față de semenii noștri. Acum nu vorbesc în calitate de ministru al Sănătății, vorbesc în calitate de om. În calitate de ministru trebuie să aștept rezultatele anchetei, există Colegiul Medicilor, există spitalul care trebuie să facă o cercetare disciplinară, dar vorbesc în calitate de om. Nu e corect, nu e normal, dar mai ales, dați-mi voie să nu cred că în spitalul din Rovinari nu exista un pat liber. Se pare că povestea cu protocoalele o cunoaște toată lumea, dar mai există o legislație pe care ar trebui să o cunoască și alții. Dacă ai un pacient de o anunmită patologie și pe secția respectivă nu ai locuri, pacientul poate fi temporizat în altă secție și asta scrie în lege", a spus Sorina Pintea într-o intervenție telefonică la Tele3.

"S-a făcut un lanț de greșeli cu privire la acest pacient. Regretul cel mare este că un om a murit, un om care a mers la spital să fie salvat", a mai spus ministrul Sănătății.

Grigore Dragomir a murit la 57 de ani, după ce i s-a administrat o injecție cu antibiotic. Omul a plecat acasă pentru că, deși figura internat, nu avea pat. (A.A.)

Vizualizări: 6,999

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Comunitate:

Citește și: