Șoferi prinși băuți pe drumuri din Gorj
Un bărbat de 53 de ani, din municipiul Târgu Jiu, a fost prins de polițiști în timp ce conducea un autoturism pe strada Termocentralei, având o concentraţie de 0,70 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Conducătorul auto a fost condus spital, fiindu-i recoltate probe biologice de sânge pentru stabilirea cu exactitate a alcoolemiei.
În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracțiunii de conducerea unui vehicul pe drumurile publice, de către o persoană aflată sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe, a comunicat IPJ Gorj.
Un alt gorjean, de 57 de ani, din comuna Slivilești, conducea un autoturism pe DJ 674 Turceni, iar în urma testării cu aparatul etilotest a rezultat o concentrație de 0,60 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Și acesta s-a ales cu dosar penal.