Sindicatele cer aviz pentru un nou miting cu 5.000 de oameni. SMEO se retrage!

Sindicatele din minerit şi energie au depus o nouă cerere pentru organizarea unui miting de protest în faţa Diviziei Miniere, în data de 19 februarie, la care să participe 5.000 de mineri şi energeticieni.

Federaţiile care negociază actualul contract colectiv de muncă sunt nemulţumite că administraţia a propus reducerea veniturilor sau 3000 de concedieri. Sindicatele vor ca drepturile oamenilor să rămână cele din 2014, dar şi un program de restructurare cu plăţi compensatorii şi venit de completare pentru doi ani. „Eu chiar am spus şi în faţa ministrului. Contractul îl încheiem în momentul în care salariaţii nu pierd nimic faţă de anul 2014. Dacă puneţi în faţă un protocol în sensul asta acum îl semnez. Până acum nu s-a întâmplat aşa ceva“, a declarat vicepreşedintele Federaţiei Naţionale Mine Energie, Constantin Mitrescu.

Dacă nu vor ajunge la o înţelegere, sindicatele sunt dispuse să declanşeze conflict de muncă şi apoi grevă generală. Prim-vicepreşedintele Federaţiei Univers, Adrian Marciuc, încă mai aşteaptă vizita premierului Victor Ponta. „Deocamdată nu avem nici un semnal de la Victor Ponta. Eu am spus că ar fi bine să vină la Gorj. Nu a fost demult pe la noi, pe aici. A fost o invitaţie publică, făcută în piaţă de 5000 de oameni“, a spus Marciuc.

Sindicatele au organizat până acum două mitinguri, unul pe 5, altul pe 12 februarie, la care au participat peste 5000 de oameni. Ei au cerut demisia directorului general Laurenţiu Ciurel.

SMEO se retrage de la proteste

Conducerea Sindicatului Mine Energia Oltenia (SMEO) a anunţat, printr-un comunicat de presă, că se retrage de la acţiunile de protest organizate de Federaţia Naţională Mine Energie (FNME) şi Federaţia Naţională a Sindicatelor din Electricitate „Univers“, la care este afiliat. „Ne declarăm adepţii dialogului şi a procesului de negociere a noului contract colectiv de muncă, condiţionat de neaplicarea unor măsuri gen «curbe de sacrificiu»“, se arată într-un comunicat al SMEO. La protestul de joia trecută, din partea SMEO a vorbit la microfon, în faţa mulţimii, Gabriel Bălăceanu, care a fost huiduit de mineri şi energeticieni. Celălalt lider al SMEO, Gabriel Căldăruşe, nici nu a deschis gura de teamă că minerii vor arunca în el cu ouă, aşa cum a declarat la o emisiune la un post local.

TRĂDARE

Doi lideri sindicali, Aurel Nanu Mic - Craiova şi Eugen Iovan - Turceni, nu au participat la mitingul de joia trecută şi probabil nu vor participa nici la acesta. Primul susţine că ar fi fost ameninţat de administraţie, iar celălalt este dispus să semneze acord cu Ciurel.

Vizualizări: 154

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Administrație:

Citește și: