Sindicaliștii așteaptă să primească bugetul CEO pe 2024

În câteva zile, vor începe negocierile pentru noul Contract Colectiv de Muncă la nivelul Complexului Energetic Oltenia. Liderii de sindicat încă nu au decis ce majorare vor cere pentru mineri și energeticieni. Așteaptă să le fie prezentat bugetul de salarii pentru acest an ca să-și poată face calculele și să vadă cât pot ridica ștacheta.

Cert e, spun liderii de sindicat, vor fi solicitate măriri salariale pentru angajații companiei. 

Jan Popescu, președintele executiv al Sindicatului Mine Energie Oltenia, a explicat că la prima întâlnire, oficialii companiei trebuie să pună bugetul pe masă.

“Este obligația angajatorului ca la prima întâlnire a Comisiei de negociere să ne pună la dispoziție spre analiză, consultare Bugetul de venituri și cheltuieli al companiei. Este o obligație legală pe care compania și-a îndeplinit-o în ultimii ani. Ne interesează fondul de salarii pe care angajatorul îl are în vedere pentru 2024. Acolo trebuie să vedem și numărul de personal mediu care e prevăzut pentru anul 2024. Nu ne intersează mulți indicatori, costuri, cheltuieli, ne interesează clar structura de personal și fondul de salarii pentru 2024 și de aici ne vom da seama exact ce dorește angajatorul să propună pentru creșterile salariale”, a spus Jan Popescu, la Radio Infinit.

Noul contract ar urma să intre în vigoare de la 1 aprilie.

Vizualizări: 1,177

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Economie:

Citește și: