Sindicalist: Minele Lonea şi Lupeni nu pot fi închise la 31 decembrie
Minele de cărbune Lonea şi Lupeni din Hunedoara nu pot fi închise la 1 ianuarie, deoarece s-ar crea o stare de pericol. Preşedintele Sindicatului „Muntele”, Darius Câmpean, a explicat că un institut de cercetare din Polonia a efectuat un studiu referitor la impactul pe care îl va avea închiderea minelor Lonea şi Lupeni asupra securităţii miniere, rezultatele acestuia urmând să fie prezentate în scurt timp.
Ar fi cel de-al doilea studiu pe tema închiderii celor două exploatări miniere, după cel realizat de Institutul Naţional de Cercetare - Dezvoltare pentru Securitate Minieră şi Protecţie Antiexplozivă (INSEMEX) Petroşani şi care concluziona că minele Lonea şi Lupeni nu pot fi oprite în condiţii de siguranţă la 31 decembrie 2018.
Comisia Europeană a spus că INSEMEX nu ar avea un grad de independenţă suficient faţă de statul român şi s-a solicitat un studiu unui institut din Polonia. „În baza studiului, Ministerul Energiei va renotifica Comisia Europeană (cu privire la programul de închidere a minelor Lonea şi Lupeni, n.r.)”, a explicat preşedintele Sindicatului „Muntele”.
Confederaţia Sindicală Naţională Meridian şi Sindicatul „Muntele” au solicitat Ministerului Energiei, la începutul lunii noiembrie, să facă demersurile necesare la nivel naţional şi european pentru prelungirea activităţii la minele Lupeni şi Lonea până la epuizarea rezervei deschise. (A.A.)