Sindicalist din CE Oltenia: Planul de închidere se duce la bun sfârșit!

Planul de închidere se duce la bun sfârșit. De la 1 ianuarie 2026, nu avem nicio șansă! Asta a concluzionat sindicalistul Nicușor Văduva, de la Termocentrala Ișalnița, după ce ministrul Sebastian Burduja le-a transmis celor de la Federația Națională Mine Energie că ar fi foarte dificilă păstrarea în funcțiune a tuturor centralelor pe cărbune și că la Ișalnița ar fi nevoie de investiții serioase.
“Din păcate, se confirmă că am avut dreptate. Eu nu cred că aceasta termocentrală va avea viitor atâta timp cât lipsesc investiții în ce privește instalațiile și resursa umană și fix aceste lucruri sunt vitale ca această termocentrală să funcționeze. În acea scrisoare, nu s-a spus cu subiect și predicat că nu va mai funcționa. E un răspuns din care noi deducem că nu mai avem nicio șansă de la 1 ianuarie 2026 să se renegocieze ceva, ca noi să putem funcționa”, a declarat sindicalistul Nicușor Văduva.
Sindicalistul nu are vreo speranță că mineritul și termocentralele vor mai avea vreun viitor. „Acest plan de închidere se duce la bun sfârșit. Se merge doar pe partea de închidere, nu și pe punere de altceva în loc. Pe partea de personal, cred că suntem unitatea cu cei mai mulți reangajați de la pensie, cu cel mai îmbătrânit personal. Erau salariați și de trei, patru ani ieșiți la pensie”, a mai spus Nicușor Văduva, într-un interviu la Radio Infinit.
Vizualizări: 2,386
Distribuie Trimite pe WhatsApp