Sindicalist: Din afară, părem niște milogi!

„În fața Uniunii Europene, noi, Complexul Energetic Oltenia, părem niște milogi!” Declarația îi aparține liderului de sindicat Dumitru Pârvulescu. Președintele Federației Naționale Mine Energie a tras semnalul de alarmă când a venit vorba, din nou, de un ajutor care să salveze compania energetică și anul viitor. Și, în tot acest timp, acuză sindicalistul, guvernanții din România nu fac nimic să schimbe impresia europenilor despre producătorul de energie.

Dumitru Pârvulescu a răbufnit într-o emisiune, unde a declarat că europenii „ne văd ca pe niște milogi” și a și explicat de ce. “De când suntem în Uniunea Europeană, nimeni nu a făcut nimic ca noi, ca societate, să nu mai părem milogi, că asta părem. Vorbesc serios! Privit din afară, ce poate să spună un cetățean din exterior când vede: Complexul Energetic Oltenia a primit, în 2019, 500 de milioane de lei noi. Anul acesta, la fel: Complexul Energetic Oltenia a primit, în 2020, 250 de milioane de euro, de trei ori mai mult. Din afară, asta părem”, a spus liderul FNME.

Acesta a adăugat că ar fi fost soluții pentru ca producătorul de energie să nu ajungă pe marginea prăpastiei, dar nimănui nu i-a păsat.

„Nimeni nu se gândește că țara asta are nevoie încă de energia asta până când vom inventa altceva. Ar fi trebuit să fi găsit mecanisme astfel încât această producere de energie să nu fie privită așa. Cum au și alte țări. Am nevoie în loc de trei grupuri vara, și iarna, când e secetă, am nevoie de șapte. Să găsim niște mecanisme să finanțăm cele patru grupuri. Parlament, Guvern, ANRE ar fi trebuit să fi făcut niște reglementări și să fi primit niște bani atunci când stăteam la dispoziție. Toată lumea asta care are energie pe cărbune are mecanisme din astea, numai noi nu. Noi am făcut o politică să ne ducă la dispoziție și noi părem niște milogi. Anul viitor, va fi la fel. E vorba de supraviețuirea Sistemului Energetic Național”, a fost semnalul lui Pârvulescu, la Târgu Jiu TV.

Și în primăvara anului viitor, Complexul Energetic Oltenia o să primească un ajutor de peste 240 de milioane de euro, din trezorerie.

Vizualizări: 2,565

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Economie:

Citește și: