Și fără permis, și fără declarație
Poliţişti din cadrul Secției 1 Poliție Rurală Târgu Jiu au depistat un bărbat de 35 de ani, din comuna Arcani, în timp ce conducea un ATV pe DJ 672 E-Arcani, neînmatriculat în circulaţie şi fără a deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.
"În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de conducerea unui vehicul neînmatriculat pe drumurile publice și fără a poseda permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule", transmite IPJ Gorj.
De asemenea, în urma verificărilor efectuate s-a stabilit că bărbatul nu respecta prevederile Ordonanţei Militare nr. 3/2020, fiind sancționat contravențional cu amendă în valoare de 5000 lei .