Și-a modificat arma de vânătoare. Dosar penal!

Un bărbat, de 42 ani, din orașul Turceni, a ajuns în atenția poliției din cauza armei de vânătoare. Gorjeanul este autorizat pentru a deține, purta şi folosi arme letale.

Poliţişti din cadrul Biroului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase împreună cu lucrători din cadrul Poliției Orașului Turceni au efectuat, joi, 23 iulie, o acțiune  pe linia respectării prevederilor legale privind regimul armelor și al munițiilor.

Cu ocazia verificării armei de vânătoare a bărbatului de 42 de ani, s-a constatat că aceasta prezenta modificări, fără drept, la sistemul de încărcare.

„În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracţiunii de nerespectarea regimului armelor şi al muniţiilor, respectiv deţinerea, portul, confecţionarea, precum şi orice operaţiune privind circulaţia armelor letale, a muniţiilor, mecanismelor sau dispozitivelor acestora sau funcţionarea atelierelor de reparare a armelor letale, fără drept”, a transmis IPJ Gorj.

Totodată, polițiștii au ridicat arma de vânătoare, în vederea continuării cercetărilor.

Vizualizări: 2,440

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Eveniment:

Citește și: