Shopping City Târgu Jiu, cinci ani de la deschidere. Cântă Voltaj!

Shopping City Târgu Jiu aniversează 5 ani de la deschidere și a pregătit trei zile de petrecere pentru vizitatorii centrului comercial. În weekendul 11-13 octombrie, aceștia vor fi întâmpinați cu multe surprize, printre care un concert Voltaj și un spectacol de magie pentru copii.

Startul petrecerii este dat vineri, pe 11 octombrie, de la ora 19:00, când pe scena din parcarea Shopping City Târgu Jiu va urca trupa Voltaj. Artiștii promit un spectacol incendiar și vor cânta atât hiturile care i-au făcut celebri precum Pic, pic, Dă vina pe Voltaj, Și ce, sau Mi-e dor de..., cât și piesele de pe cel mai nou album „Ca la 20 de ani”, precum 100 de ani, Amprente sau Cred că-s hip.

Accesul este gratuit, iar concertul face parte din turneul național aniversar, care marchează 20 de ani de la lansarea trupei.

Atmosfera de petrecere va fi întreținută și sâmbătă, când, între 14:00 și 18:00, vizitatorii centrului comercial vor fi întâmpinați cu muzică bună, atent selectată de un DJ profesionist. Mai mult, invitația la distracție este deschisă pentru toți clienții, care vor primi dulciuri de la candy bar,  iar fiecare bon de cumpărături de sâmbătă se va transforma într-un cocktail delicios. Mai mult, pentru a păstra amintirea celei de-a 5-a aniversări a Shopping City Târgu Jiu, vizitatorii vor putea face fotografii la foto booth-ul special amenajat.

Duminică, pe 13 octombrie, între 14:00 și 18:00 cei mici vor fi introduși în universul fascinant al magiei, la un spectacol cu trucuri interesante. Mai mult, aceștia se vor întâlni cu mascote simpatice și vor fi răsplătiți cu vată de zahăr. De asemenea, copiii curioși pot participa și la pregătit un spectacol cu baloane gigant de săpun, urmat de jocuri interactive cu baloane care pot fi modelate.

Reduceri speciale, miercuri, pe 16 octombrie

Miercuri, pe 16 octombrie, în ziua în care se împlinesc 5 ani de la deschidere, vizitatorii centrului comercial vor beneficia de promoții și reduceri speciale, valabile doar în acea zi.

Accesul la evenimente este gratuit pentru vizitatorii centrului comercial.

Vizualizări: 1,536

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Timp liber:

Citește și: